Când ușa penthouse-ului s-a trântit în urma lui Mark și a lui Chloe, liniștea a devenit aproape palpabilă. Dar nu era liniște calmă – era tensionată, electrică, ca aerul de dinaintea furtunii. Stăteam pe pat și mă uitam fix la mapa cu actele de divorț, de parcă urma să ia foc în orice clipă. În mintea mea era haos, dar sub toată agitația începea să se formeze ceva nou. Ceva periculos. Ceva extrem de precis.
Știam că dacă m-aș fi lăsat să plâng, nu m-aș mai fi oprit o săptămână. Dar stiloul – stiloul a fost mereu arma mea. Iar Mark tocmai îmi dăduse un motiv serios să-l ascut.
M-am ridicat încet, simțind durerea cunoscută care pornea de la cicatricea cezarienei. M-am sprijinit cu palma de tocul ușii și mi-am privit copiii dormind în lumina pâlpâitoare a monitorului. Erau atât de mici, dar în același timp erau cea mai mare forță a mea.
— Stai liniștită, draga mea, mi-am șoptit singură. — Mă ocup eu de asta.
II. Nașterea planului
A doua zi, penthouse-ul era gol, ca și cum absorbise tot ecoul zilei trecute. Răsfoiam sertarele lui Mark, nu din răzbunare… încă nu. Voiam doar să înțeleg cu cine trăisem de fapt în ultimii patru ani.
Am găsit notițe, copii de emailuri, printuri din agenda lui cu vizite „private”. Am văzut același deja-vu: un tipar în care trădarea nu era un accident, ci o strategie.
Cu fiecare descoperire, inima mea bătea tot mai liniștită.
Asta era un semn bun.
Pentru că o inimă calmă scrie cel mai tăios.
Mi-am făcut o cafea, am luat laptopul și m-am așezat lângă fereastră, de unde vedeam Manhattanul scufundat în smogul dimineții. Nedormită, slăbită, cu părul vraiște – arătam exact cum mă numise el. O sperietoare de ciori.
Dar sperietoarea avea un avantaj față de toate celelalte creaturi din câmp. Stătea sus. Observa. Urmărea fiecare mișcare.
Și tocmai de asta știa perfect când să lovească.
Am scris prima frază din roman:
„Președintele unei corporații perfecte ascundea un secret – nu unul singur, ci zeci, și toate miroseau a parfumul asistentei lui.”
Când degetele au început să alerge pe tastatură, am simțit cum se întoarce viața în mine. Pasiunea. Foamea.
Mark spusese că scrisul meu e doar un hobby.
Foarte bine.
Hobby-ul tocmai se transformase într-o armă de distrugere în masă.
III. Inspirații de la musafirii nepoftiți
Două săptămâni mai târziu, în tot orașul se vorbea doar despre un singur eveniment: Gala Apex Dynamics. Mark urma să anunțe public „o eră nouă pentru companie”, ceea ce, în limbajul lui, însemna să o prezinte pe Chloe ca pe o jucărie nouă scoasă din cutie.
Mai era și un alt eveniment. Mai mic. Mai discret.
Un eveniment literar.
Al meu.
Sub pseudonim.
Pe afiș scria titlul noului meu roman:
„Penthouse cu vedere la minciuni”
Mark nu știa că cartea deja circulă în lumea editorială. Nu știa că recenzenții erau entuziasmați. Nu știa că fiecare detaliu, fiecare întâmplare, fiecare replică din roman era atât de dureros de asemănătoare cu persoane reale și scandaluri reale, încât nimeni nu avea niciun dubiu despre cine era vorba.
Când Chloe a apărut pentru prima oară pe coperțile tabloidelor, se zvonea doar despre aventura ei cu Mark.
Când „Penthouse cu vedere la minciuni” a ajuns în librării, zvonurile s-au transformat în incendiu.
Iar eu? Eu stăteam în fotoliu, în Connecticut, alăptând unul dintre băieți și citind o recenzie:
„O poveste care îți dă fiori, sinceră până la cruzime, despre putere, abuz și răzbunare feminină. Dacă e ficțiune – e prea adevărată. Dacă e adevăr – cineva ar trebui să se teamă.”
Am zâmbit pentru prima dată după multe luni.
Mark credea că mi-a luat totul: demnitatea, viitorul, imaginea.
Dar, de fapt, îmi oferise un cadou.
Un personaj negativ atât de perfect, încât romanul s-a scris singur.