…iar când părea că lucrurile în sfârșit se așază, viața i-a mai dat o încercare. Alexandru găsise un serviciu stabil la o firmă de construcții din Cluj, dar salariul, deși bunicel, nu le permitea să pună bani deoparte la fel cum o făcuse Tamara pe perioada cât el fusese fără lucru. Iar atunci când ai un copil în creștere, banii zboară înainte să apuci să-i numeri.
Tamara simțea că totul se sprijină pe umerii ei. Deși nu reproșa cu voce tare, în suflet o durea că partenerul ei lua decizii fără să se gândească la consecințe. Iar în ziua aceea, când o sunase să-i ceară treizeci de mii de lei pentru o baie de aburi în care nu intrase niciodată, răbdarea ei se subțiase până la limită.
A închis telefonul și a rămas câteva secunde privind în gol. Ana își pregătea ghiozdanul în camera ei, fredonând o melodie de la dansuri. Fata crescuse atât de repede… și avea nevoie de multe. De bani, de stabilitate, de părinți care trag împreună la aceeași căruță.
Tamara a oftat și s-a ridicat.
Știa ce avea de făcut.
Când Alexandru s-a întors seara acasă, era un amestec de supărare, rușine și speranță. Se vedea după ochii lui că discutase deja cu ai lui, iar ei îl grăbiseră, poate chiar îl cicăliseră. A rămas în pragul ușii, cu geaca în mână, ca și cum nu îndrăznea să intre.
– Tamara… putem vorbi? a întrebat el încet.
– Putem, dar fără țipete, fără supărări. Hai să stăm la masă.
S-au așezat amândoi, iar Ana a închis ușa camerei ei, simțind că părinții urmează să discute ceva serios.
– Eu nu vreau ceartă, a început Alexandru. Doar că… sunt prins la mijloc. Ai mei mă presează, iar eu simt că, dacă nu îi ajut, vor crede că m-am schimbat, că nu îmi mai pasă de familie.
Tamara a ridicat privirea și l-a privit în ochi.
– Familia e aici, Alexandru. Eu și Ana. Aici e casa ta. Restul… sunt rude, îi ajutăm când putem, dar nu când ne lasă pe noi descoperiți.
El a dat din cap, dar în ochii lui se vedea încă un fel de teamă copilărească, adunată în ani de ascultat ceea ce spune mama lui.
– Dar dacă se supără?
Tamara a zâmbit amar.
– Dacă un om te iubește cu adevărat, nu te pune să alegi între el și copilul tău. Și nici nu îți cere bani pe care nu îi ai.
A urmat o liniște grea, dar nu neplăcută. Era liniștea în care adevărurile simple, rostite fără nervi, încep să își găsească locul în mintea celuilalt.
Alexandru a lăsat geaca pe scaun și a venit lângă ea.
– Ai dreptate. Și îmi pare rău pentru anul trecut. Pentru vacanță. Pentru toate. M-am simțit dator față de ei… dar am uitat că și vouă vă sunt dator.
Tamara i-a atins mâna.
– Nu vrem scuze. Vrem să fim o echipă. Să ne consultăm. Atât.
Alexandru a oftat, ca și cum o greutate se desprinsese din pieptul lui.
– Nu le mai dau bani. Le explic frumos. Și… poate ar trebui să punem niște limite. Să nu mai fim mereu „copiii buni” care sar imediat.
Tamara a zâmbit.
– Asta voiam să aud.
În seara aceea, Alexandru a vorbit cu părinții lui. Nu a fost ușor. Mama lui s-a supărat, a ridicat tonul, a pomenit de neam, de „obiceiurile din familie”, de cum „nu se cade” să îi lași baltă. Dar, pentru prima dată, Alexandru nu a dat înapoi. Și-a păstrat calmul și a spus doar:
– Am o familie. O să-i protejez. Punct.
Când a închis telefonul, simțea că îi tremură mâinile. Dar în același timp, ceva în el se așezase. Ca și cum în sfârșit devenise bărbatul care voia să fie.
A doua zi, Tamara a descuiat contul – nu ca să dea bani, ci ca să îi arate lui Alexandru că încrederea se poate reface, dar se câștigă greu. Iar el a înțeles. Pentru prima dată după mult timp, au simțit că trag amândoi în aceeași direcție.
Și poate că viața nu le dădea concedii exotice sau bani în exces, dar le dăduse altceva mai important: puterea de a rămâne uniți, chiar și atunci când totul îi împingea să se certe.
Uneori, cel mai mare câștig nu e un cont plin, ci un om care, în sfârșit, alege familia potrivită.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.