Când întrebarea Sabinei a răsunat în bucătărie, Raul a simțit pentru prima dată, în mulți ani, un gol în stomac. Nu era foame. Era frică. O frică pe care nu o cunoștea și pe care nu știa cum să o ascundă.
A apăsat butonul întrerupătorului de câteva ori, ca și cum lumina s-ar fi răzgândit. A trântit ușa de la baie, ca și cum presiunea apei s-ar fi speriat și ar fi venit. A bătut în capacul aragazului, ca și cum flacăra s-ar fi supărat și s-ar fi aprins.
Dar nimic.
Savina l-a privit, și în privirea ei nu mai era nici supunerea de altădată, nici obișnuita resemnare. Era doar o întrebare mută: Și acum ce facem?
Catrina a apărut în prag, cu părul ciufulit, dar cu aceeași privire de om care așteaptă să fie servit.
— Ce-i asta? Nu merge nimic! Trebuie să sunăm pe cineva!
Raul și-a scos telefonul din buzunar. Ecranul era complet alb. Abonamentul tăiat. A înghițit în sec.
— Sun-o pe Alina, a zis el, dar vocea îi tremura.
— Am sunat, nu răspunde! A răstit Catrina. Trimite-i tu mesaj!
Dar Raul nu putea trimite nimic. Cartelele erau moarte.
Sabina și-a dus mâna la gură. Pentru prima dată după mulți ani, părea că realizează ceva. Că un echilibru fals, ținut în picioare de un singur om, se prăbușea fără zgomot, dar cu consecințe cutremurătoare.
În tren, Alina privea câmpurile care se succedau fără grabă. Se simțea ușoară. Nu fericită — nu încă. Dar ușoară, ca și cum o povară imensă dispăruse peste noapte. Și totuși, în pieptul ei pulsa o teamă ciudată: oare chiar putea să înceapă viața de la zero?
A închis ochii și și-a imaginat orașul în care urma să ajungă. Un oraș în care nu era obligată să trimită 2.000 de lei la fiecare început de lună. Un oraș în care putea să iasă la o cafea fără să se simtă vinovată. Un oraș în care nimeni nu-i spunea că îi datorează viața.
Și, pentru prima dată, valul de teamă s-a spart într-un strop de curaj.
La apartament, Catrina răsfoia panica precum o carte veche.
— Mamă, dar nu se poate! Ea nu poate să ne lase așa! Ea știe că nu avem bani! Ea știe că am nevoie să iau lapte pentru copii! Ce fel de om e?
Sabina a inspirat adânc, și în aerul acela greu, de bucătărie goală, s-a auzit adevărul pe care nu-l spusese niciodată:
— E om, Catrina. E om, nu sluga noastră.
Catrina s-a întors spre ea ca fulgerată.
— Ce-ai zis?
— Am zis că e om. Și noi ne-am purtat ca și cum ar fi… altceva.
Raul s-a prăbușit pe scaun. Peste zece minute urma să vină notificarea de la compania de electricitate. Peste jumătate de oră, cea de la gaze. Peste o oră, de la apă. Peste două zile, curierul cu hârtia oficială de evacuare.
Totul fusese construit pe spatele unui singur om.
Și acel om plecase.
În tren, Alina își deschisese laptopul. Avea un mail netrimis, scris cu două săptămâni în urmă: cererea ei pentru un apartament mic, aproape de centrul Iașiului. O garsonieră luminoasă, cu balcon. Proprietarul îi ceruse să confirme vizionarea.
A ezitat un moment.
Apoi a apăsat „Trimite”.
Un gest mic. Dar în sufletul ei, a sunat ca un tunet.
La apartament, liniștea se transformase în haos. Catrina vorbea la vecini, cerând apă. Raul încerca să dea vina pe oricine. Sabina stătea la masă și citea plicul pe care Alina îl lăsase pentru ea. Fiecare cuvânt o lovea mai tare decât ar fi făcut-o vreodată un țipăt.
Ai tăcut. Ai tăcut mereu. Și asta e o alegere.
Ochii i s-au umplut de lacrimi. Pentru prima dată, înțelegea că tăcerea ei o costase pe fiică-su viața. Tinerețea. Pacea. Ani întregi.
Și, pentru prima dată, i-a părut cu adevărat rău.
Trenul a intrat în gară. Alina s-a ridicat, și în momentul în care a pășit pe peron, ceva s-a schimbat. Nu mai era fata care se ruga pentru două zile libere. Nu mai era fata care se temea de reproșuri. Era o femeie care își lua, în sfârșit, viața înapoi.
Și pentru prima dată, a zâmbit cu adevărat.
Nu știa exact ce o așteaptă, dar știa ce lăsase în urmă.
Și uneori, libertatea nu înseamnă să fugi.
Ci să alegi, în sfârșit, să mergi înainte.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.