…și n-a trebuit să aștept prea mult ca liniștea aia grea din sufragerie să se transforme într-un vacarm plin de panică.
Agentul a intrat primul, cu o privire calmă, dar tăioasă. După el, încă doi polițiști. Mirela a făcut un pas în spate, lovind scaunul din spatele ei, iar Andrei a înțepenit cu mâna pe spătar, de parcă orice mișcare l-ar fi condamnat în fața tuturor.
Eu doar mi-am îndreptat ghipsul pe scaun și am respirat adânc. Era pentru prima dată, după ani de umilințe, când simțeam că am din nou controlul în propria mea casă.
— Doamnă Rotaru, aveți înregistrarea? a întrebat agentul.
Am scos stick-ul pregătit din buzunarul halatului meu și i l-am întins. Mirela s-a făcut albă la față. Andrei s-a înroșit, semn că începea să-i fie frică. Dar mai avea puțin până să priceapă tot.
Polițistul a arătat spre televizor.
— O pornim aici, ca să vadă toată lumea?
Eu am dat din cap.
Liniște.
Apoi, pe ecran, eu coborând treptele casei. Mirela în spatele meu. Un gest brusc. O împingere violentă. Eu căzând.
În sufragerie s-a auzit doar un sunet — un fel de sughiț scurt — de la bunica Mirelei, venită și ea la masă.
— Așa ceva… a șoptit femeia.
Mirela s-a repezit spre televizor.
— E trucaj! Nu e adevărat! Sofia, spune-le, ești confuză! Te-ai dezechilibrat singură!
Dar agentul a ridicat mâna, oprind-o.
— Filmarea a fost analizată de departamentul nostru. Este autentică.
Andrei a făcut un pas înainte.
— Domnule, mama mea are probleme de memorie! Nu vedeți? Uită lucruri!
Mi-am ridicat privirea spre el, calmă.
— Da, Andrei. Am „uitat” multe. Ca să vă las pe voi să vă arătați adevărata față.
În momentul ăla, a înțeles. Și-a dat seama că, în loc să mă prindă pe mine, se prinseseră singuri în propria mreajă.
Agentul s-a întors spre Mirela.
— Sunteți arestată pentru vătămare corporală și tentativă de omor. Vă rog să întindeți mâinile.
A început să țipe. Nu de durere, ci de furie. A aruncat chiar și o farfurie într-o parte, care s-a spart de podea. Andrei s-a repezit spre ea, dar a fost oprit de polițiști.
Atunci a început să plângă. Nu pentru mine. Nu pentru ce făcuse. Ci pentru că pierdea tot.
Eu doar m-am așezat mai bine, simțind o liniște cum n-am mai simțit de ani de zile.
— Nu se poate… mamă, nu poți să faci asta! a strigat Andrei, cu lacrimi în ochi. Noi suntem familia ta!
— Familia nu-și împinge mama pe scări, am spus eu simplu. Familia nu vorbește despre moartea ta ca despre o zi de curățenie. Iar familia nu fură trei sute de mii de lei și încă se așteaptă să zâmbești.
A tăcut. Ochii i s-au umplut de un fel de gol ciudat, ca și cum abia atunci vedea în ce se transformase.
Polițiștii au scos-o pe Mirela afară, iar toți invitații au rămas fără cuvinte. Ba chiar unii s-au ridicat în picioare ca să-mi strângă mâna. O vecină a început să plângă pentru mine. O mătușă a făcut cruce.
Când ușa s-a închis în urma lor, m-am întors spre fiul meu.
— Andrei… tot ce-am vrut a fost să îți fie bine. Ți-am dat tot. Tot ce aveam. Dar tu ai vrut și mai mult. Ai vrut viața mea.
A ridicat privirea. Rușinat. Frânt.
— Mamă… îmi pare rău…
— Poate o să-ți pară, într-o zi, și mai rău, i-am spus. Dar nu azi. Azi, eu îmi iau casa înapoi. Viața înapoi. Și liniștea înapoi.
Am chemat agentul lângă mine.
— Domnule, este pregătit ordinul de restricție? am întrebat.
— Da, doamnă.
L-am privit din nou pe Andrei.
— O să primești ajutor să-ți cauți chirie. Și timp să-ți muți lucrurile. Dar nu vei mai locui aici. Și nu vei mai avea acces la niciun leu din ce-am muncit eu și tatăl tău.
Nu a ripostat. Nu a țipat. Doar a dat din cap încet, învinșit.
Câteva minute mai târziu, toți cei rămași s-au ridicat și m-au îmbrățișat. Și, pentru prima dată după mult timp, am simțit că nu mai sunt singură în propria mea poveste.
În seara aia de Crăciun, cu piciorul în ghips și cu casa în sfârșit eliberată de oameni care mă voiau îngropată, am înțeles ceva:
Nu contează cât de mult te calcă alții în picioare. Dacă păstrezi puțină putere pentru ultima rundă, poți schimba tot cursul vieții tale.
Iar eu, Sofia Rotaru, tocmai câștigasem runda mea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.