Bogatul a salvat o tânără de pe stradă și a dus-o la fiul său imobilizat. Iar când a auzit CE îi șoptea oaspetele băiețelului într-o LIMBĂ STRĂINĂ, a încremenit…
Într-o seară posomorâtă de toamnă, când foșnetul frunzelor ude acoperea murmurul orașului, pe prispa largă a unui conac impunător din București s-a ivit o siluetă firavă.
Abia zărită în lumina palidă a felinarelor stradale, părea o nălucă rătăcită în noapte. Deși obosită și îmbrăcată în haine zdrențuite, în privirea ei licărea o hotărâre neobișnuită și o taină ce l-a făcut pe boierul casei să tresară.
Stăpânul locului, cunoscut printre toți drept un om sobru și rezervat, nu își putea explica nici el de ce a poftit necunoscuta înăuntru. Poate că ceva din ochii ei i-a adus aminte de o speranță pierdută cândva sau, poate, de fiul său, condamnat de ani buni să trăiască într-un scaun cu rotile.
Fragilitatea fetei, acoperită de haine ponosite, i-a stârnit brusc mila. Curând, aceasta se afla în salonul larg, plin de căldură și belșug, contrastând izbitor cu lumea din care venea ea. Tot misterul ce o învăluia devenea astfel și mai greu de pătruns, dar totodată fascinant.
În timp ce tânăra pășea cu grijă pe parchetul lucios, apropiindu-se de camera băiatului, unde de multă vreme nu se mai auzeau decât șoaptele îngrijitoarelor, Dumitru o urmărea cu o emoție greu de descris.
Întregul său corp a înțepenit când a auzit-o aplecându-se asupra fiului său și murmurându-i frânturi de fraze într-o limbă străină. Însă ceea ce s-a petrecut imediat după aceea i-a făcut părul să se ridice în cap…
Băiatul, pe nume Andrei, a deschis ochii larg și, pentru prima oară după mult timp, chipul i s-a luminat de un zâmbet sincer. Un soi de freamăt i-a cuprins trupul firav, iar degetele lui, altădată rigide, s-au mișcat ușor, ca într-o încercare timidă de a-și recăpăta viața.
Tânăra a început să-i cânte încet, într-un dialect necunoscut pentru Dumitru, dar atât de blând și liniștitor, încât încăperea părea să respire altfel. Andrei a întins o mână și a prins degetele fetei, iar o lacrimă caldă i s-a rostogolit pe obraz. În acea clipă, bărbatul a simțit că tot universul i s-a schimbat.
În săptămânile care au urmat, tânăra – pe care au aflat că o cheamă Emilia și venea dintr-un sat de munte – a rămas alături de ei. Sub privirea ei senină și grație cuvintelor tainice pe care i le spunea băiatului, Andrei a început, încet-încet, să se ridice din scaun, să pășească, să râdă din nou.
Când, în primăvara următoare, curtea conacului s-a umplut de flori, Dumitru și-a văzut fiul alergând alături de Emilia prin iarba verde. Din prag, cu ochii umezi, și-a dat seama că viața lui căpătase, în sfârșit, sens. Iar inima lui, odinioară împietrită, se umpluse de o bucurie cum nu mai cunoscuse vreodată.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”