– Au trecut abia 40 de zile de când Mihai nu mai este, iar dumneata deja ceri apartamentul? Unde vrei să plec cu copilul meu? Unde ți-au dispărut simțurile paterne?
Viața începuse, în sfârșit, să capete culori noi. Așa își imagina viitorul Sofia, pe vremea când trăia într-un centru de plasament.
Fără părinți, fără sprijin, se ruga mereu să întâlnească un om bun, un soț care să-i devină întreaga familie. Și rugăciunea i-a fost ascultată: Mihai a devenit totul pentru ea. Alături de el, Sofia a cunoscut pentru prima dată ce înseamnă adevărata fericire. În mai puțin de o lună, aveau să fie deja trei — Mihai visa să aibă un băiat.
La început, au locuit cu chirie, dar părinții lui Mihai i-au sprijinit să-și cumpere un apartament cu două camere.
Până să vină pe lume copilul, cei doi au reușit să renoveze casa și să amenajeze o cameră special pentru micuț. Sofia era în culmea fericirii și cumpărase deja primele hăinuțe.
Într-o dimineață, a simțit durerile care anunțau nașterea. Mihai a dus-o imediat la maternitate și a rămas acolo, asistând la naștere. A fost primul care l-a ținut pe Denis în brațe.
Totul a mers bine. Mama și copilul se odihneau liniștiți. Mihai s-a întors acasă să-i aducă soției cele necesare și câteva lucruri personale. Din acel moment, Sofia nu și-a mai văzut niciodată soțul.
Au urmat zile cumplite. Poliția a fost anunțată. S-au făcut căutări, s-au verificat camere de supraveghere, s-au luat declarații. Nimeni nu știa unde se află Mihai. Iar Sofia, abia întoarsă de la maternitate, cu un nou-născut în brațe și cu inima strânsă de durere, nu înțelegea ce se petrecuse.
După o săptămână, a venit vestea neașteptată: Mihai fusese implicat într-un grav accident de mașină, în drumul spre casă. Fusese transportat de urgență la un spital dintr-un alt oraș, în comă, fără acte la el.
Când în cele din urmă a fost identificat, o echipă medicală a contactat familia. Sofia a plecat imediat. L-a găsit întins pe patul de spital, palid, dar viu. După câteva zile în care nu a reacționat, a strâns ușor mâna ei. Semn că era acolo, că lupta.
În tot acest timp, însă, o altă bătălie se purta acasă. Tatăl lui Mihai a venit val-vârtej în apartamentul lor și, cu voce ridicată, i-a spus:
— Au trecut doar patruzeci de zile de când l-am pierdut pe Mihai — și tu stai aici de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat! Apartamentul e cumpărat de mine, nu uita. N-ai niciun drept! Strânge-ți lucrurile și pleacă! Unde-ți este bunul simț?
Sofia, obosită, dar cuprinsă de o forță neașteptată, s-a ridicat și i-a răspuns ferm, cu lacrimi în ochi:
— Nu plec nicăieri. Aici e casa fiului dumneavoastră, tatăl copilului meu. Am renovat totul împreună, am visat aici, am început o viață în doi. Nu o să mă alungeți din locul în care mi-am construit familia.
Bărbatul, surprins de determinarea ei, a tăcut. A plecat în cele din urmă fără să mai spună nimic.
Câteva zile mai târziu, când Mihai a fost transferat înapoi în oraș și și-a revenit complet, a aflat despre confruntare. A mers direct la tatăl său.
— Tată, apartamentul e al nostru. Al meu, al Sofiei și al lui Denis. Dacă nu poți înțelege asta, atunci poate ar fi bine să ne vedem mai rar.
După o perioadă de tăcere, bătrânul a venit să-și vadă nepotul. L-a ținut în brațe și, pentru prima dată, a spus:
— Îmi pare rău, Sofia. Am greșit. Mă bucur că nu ai plecat.
Lunile care au urmat au adus vindecare. Mihai a revenit la muncă, Sofia a rămas acasă cu Denis, iar cei trei au devenit o familie puternică, unită nu doar prin sânge, ci prin durere, răbdare și iubire.
Au învățat că, indiferent cât de greu e drumul, acolo unde există dragoste, există și un nou început. Iar acasă nu e un loc — e acolo unde suntem iubiți și înțeleși.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”