Colegii bogați au batjocorit-o pe fiica îngrijitorului — până când a apărut la bal cu o limuzină și i-a lăsat fără cuvinte. La Liceul Mihai Viteazul, privilegiile erau la ordinea zilei. Elevii purtau haine de firmă și discutau despre internshipuri pentru vacanța de vară. Dar Grațiela Tomescu era diferită.
Tatăl ei, Ben, era îngrijitorul școlii — un om muncitor, modest și cu suflet mare. Grațiela venea cu pachetul într-o pungă refolosită, purta haine ajustate, primite de la rude, și pedala pe bicicletă în fiecare dimineață, alături de tatăl ei.
Pentru unii era invizibilă. Pentru alții, o țintă ușoară.
— Grațiela, a spus cu batjocură Cătălina Pop, privind un petic de pe mâneca hainei ei, a dat tatăl tău cu mopul pe sacoul ăla?
Au urmat râsete. Grațiela a tăcut, amintindu-și de vorbele tatălui său: „Nu te lua la harță cu vorbele lor… lasă faptele să vorbească în locul tău.” Și totuși, o durea.
Seara învăța cu sârg, visând la o facultate și o viață mai bună pentru tatăl ei. Un vis însă îl lăsase în urmă: balul de absolvire. Doar biletul costa mai mult decât mâncarea pe o săptămână.
Într-o seară, Ben a observat-o privind visătoare pe fereastră.
— Ești cu gândul departe, i-a spus el.
— Balul e peste două săptămâni, a murmurat ea.
— Ți-ai dori să mergi?
— Adică… da. Dar e în regulă…
— Grăți, a zis el, punându-i mâna pe umăr, doar pentru că nu avem mult, nu înseamnă că trebuie să te mulțumești cu puțin. Lasă „cum” în grija mea.
— Nu ne permitem, tati.
— Lasă asta pe seama mea.
A doua zi, Ben s-a dus, discret, la doamna Benea, profesoara Grațielei.
— Se gândește mult la bal… dar nu pot acoperi costurile. Nu de unul singur.
— E o fată extraordinară, a spus doamna Benea. Lăsați asta în grija noastră.
Profesorii s-au mobilizat — nu din milă, ci din admirație. Grațiela îi meditase pe colegii mai mici, făcuse voluntariat și rămânea deseori după ore ca să ajute.
— E bună și deșteaptă, a spus bibliotecara. Genul de fată pe care mi-aș dori-o ca fiică.
Un plic conținea 10.000 de lei și un bilet: „Tatăl tău m-a ajutat când mi s-a inundat beciul. Nu a vrut niciun ban. Aceasta era o datorie veche.”
Donațiile au acoperit totul.
— Mergi la bal, draga mea, i-a spus doamna Benea.
Grațiela a clipit uimită.
— Dar… cum?
— Ai mai mulți oameni de partea ta decât crezi.
Au trimis-o la o mică butic cu rochii, deținut de doamna Albescu, o croitoreasă pensionară care își ajutase și propria fiică cândva. Grațiela a ieșit din cabină într-o rochie verde-smarald, cu mâneci din dantelă și fustă fluidă.
— Arăți ca o prințesă, i-a șoptit doamna Albescu.
Grațiela s-a întors spre oglindă și a rămas fără suflare. Pentru prima dată, s-a văzut ca o fată care merita să fie acolo.
În ziua balului, Ben s-a trezit devreme, și-a călcat cămașa și și-a lustruit pantofii. Voia să o conducă până la limuzina pe care profesorii o închiriaseră în secret.
În fața liceului, elevii se adunaseră în grupuri, comentând rochiile, mașinile și cine cu cine venise. Când limuzina albă a oprit în fața treptelor, s-a lăsat o liniște neașteptată. Portiera s-a deschis lent, iar din interior a coborât Grațiela.
Rochia îi flutura ușor, iar zâmbetul cald o transforma complet. Cătălina Pop, care o ridiculizase, a rămas cu gura căscată.
— E… aceea Grațiela? a întrebat cineva.
Ben a privit din depărtare, cu ochii înlăcrimați, dar plin de mândrie.
Toată seara, Grațiela a dansat, a râs și a fost înconjurată de colegi care, pentru prima dată, o vedeau cu adevărat. La finalul balului, a fost anunțată câștigătoarea titlului de „Revelația anului” — un premiu ales de profesori pentru elevii care au demonstrat curaj, bunătate și determinare.
După bal, a fost acceptată cu bursă completă la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. Iar într-o zi, într-o sală de clasă micuță dintr-un liceu din județul Bistrița, Grațiela Tomescu avea să le spună elevilor săi:
— Niciodată să nu vă rușinați de cine sunteți. Demnitatea și bunătatea valorează mai mult decât orice etichetă.
Iar pe catedra ei, într-o ramă simplă, stătea o fotografie cu ea și tatăl său, în acea seară de bal. O seară care le schimbase destinul.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”