Câinele a fost adus să-și ia rămas-bun de la stăpână înainte de o operație periculoasă, dar deodată a început să latre tare și l-a mușcat pe medic: toți au fost șocați când au aflat motivul
Medicii au spus că operația era necesară. Că nu se mai putea amâna. Tumora creștea prea repede. Șansele de supraviețuire — doar douăzeci la sută. Au fost direcți: ori se urcă acum pe masa de operație, ori peste câteva luni va fi prea târziu.
Dar femeia știa: poate nu se va mai trezi niciodată. Așa că a cerut un singur lucru — să i se permită să-și vadă câinele pentru ultima dată.
— Vă rog, — i-a tremurat vocea. — Lăsați-mă să-mi văd câinele… înainte să începeți.
Medicii s-au privit între ei. Femeia avea 43 de ani. Era singură. Fără familie, fără copii. Doar câinele — o ciobănescă germană bătrână, loială, pe nume Greta. Locuiau împreună de mai bine de zece ani. Greta îi fusese alături în cele mai grele momente — după pierderea părinților, după divorț, în timpul bolilor.
— Zece minute, — spuse în cele din urmă, cu reținere, unul dintre medici.
Când Greta a fost adusă, la început s-a zăpăcit de mirosurile și pereții albi ai spitalului, dar apoi și-a recunoscut stăpâna și s-a aruncat în brațele ei.
— Bună, fetița mea, — femeia i-a mângâiat blana moale. Lacrimile îi cădeau pe mâini. — Iartă-mă… Iartă-mă că te las. Mi-e frică, dar tu nu te teme. Deșteapta mea, te iubesc enorm.
Câinele s-a lipit de ea cu tot corpul, a rămas nemișcată… apoi, dintr-o dată, s-a încordat.
Greta a început să mârâie. Nu era un mârâit de frică. Femeia s-a ridicat nedumerită în coate când a văzut cum câinele loial s-a poziționat între ea și medicii care tocmai intrau cu targa.
— Greta, ce faci? Liniștește-te! — a spus ea speriată. Dar câinele continua să mârâie.
Unul dintre medici a făcut un pas înainte, încercând să o ia pe femeie spre operație, dar Greta s-a aruncat brusc înainte — și l-a mușcat de mână. Nu făcuse niciodată așa ceva…
Medicii au rămas înmărmuriți când au aflat motivul comportamentului ei
— Luați câinele! — au strigat asistentele.
Femeia, împietrită, privea totul. Greta lătra și urla, zvârcolindu-se, ca și cum voia să spună ceva urgent, ceva important, ceva ce nimeni nu putea înțelege… în afară de ea.
Și atunci a înțeles.
— Stați, — abia a reușit să rostească femeia. — Eu… refuz operația. Vreau să faceți din nou toate investigațiile. Imediat.
— E o nebunie, — s-a opus medicul, cu mâna deja bandajată. — Vă puneți viața în pericol!
— Simt că trebuie. Ea… ea simte ceva. Câinele meu nu s-a purtat niciodată așa.
În aceeași seară, i-au refăcut analizele. Radiografiile. RMN-ul.
Niciunul dintre medici nu și-a crezut ochilor.
Tumora dispăruse. Complet. Nicio urmă. Ca și cum n-ar fi existat niciodată.
O săptămână mai târziu, ea se plimba deja cu Greta prin parc. Fără perfuzii. Fără tăieturi. Fără frică.
S-a lăsat în genunchi în fața câinelui, și-a rezemat capul de pieptul ei.
— M-ai salvat. Ai știut. Cum?..
Greta a oftat ușor, a lins-o pe obraz și și-a așezat capul pe umărul ei.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.