Soțul meu mi-a amânat vacanța visurilor ani la rând. Apoi mi-a spus că sunt „prea bătrână” pentru a o mai trăi.
Grecia fusese mereu o dorință arzătoare a inimii mele. Timp de ani de zile, am pus bani deoparte, visând la plimbări printre ruinele antice, la seri liniștite privind apusul în Santorini.
Îmi imaginam că voi ajunge acolo alături de Dan, soțul meu. El promitea mereu același lucru: „La anul, sigur mergem.” Dar anul acela nu mai venea. Mereu apăreau alte priorități — serviciul lui, lucruri prin casă, alte cheltuieli. Cu toate astea, am continuat să strâng bani și să sper.
Când am împlinit 65 de ani, aveam în sfârșit suma necesară pentru o vacanță completă, pentru amândoi. M-am apucat de planificat totul: cazare, itinerar, chiar și un costum nou de baie mi-am cumpărat.
Eram hotărâtă să îmi serbez ziua acolo, în țara despre care visam de-o viață. Într-o seară, l-am rugat pe Dan să se așeze, și i-am spus cu inima plină de entuziasm: „Am strâns tot ce ne trebuie. Hai să mergem în Grecia.”
M-a privit lung, cu o sprânceană ridicată și un aer batjocoritor.
— La vârsta ta? Serios? Tu chiar te vezi purtând un costum de baie? Ești prea bătrână pentru genul ăsta de vacanță. Grecia e pentru tineri, nu pentru… femei ca tine.
A râs scurt, apoi a adăugat cu un ton rece:
— Dă-mi mie banii. Măcar îi folosesc cu băieții la o partidă de pescuit. Mai bine așa, decât pe visele tale inutile.
Am rămas mută. După atâția ani de dorințe reprimate, de promisiuni goale, visul meu a fost spulberat într-o clipă. Atunci ceva s-a rupt în mine.
Dimineața următoare, când Dan plecase deja de acasă, am făcut ceva ce nu credeam că voi avea vreodată curajul să fac. Mi-am luat geanta, pașaportul și toate economiile. Am rezervat un bilet dus către Cluj-Napoca — de acolo urma să plece zborul către insulele grecești.
Trei zile mai târziu, eram deja în Santorini. Soarele îmi mângâia obrajii, iar marea se întindea albastră până dincolo de orizont. Am purtat costumul de baie cu mândrie și mi-am făcut o mulțime de poze, zâmbind larg și trăind fiecare clipă din plin.
Acolo am cunoscut oameni calzi, prietenoși, care mi-au făcut zilele mai frumoase decât mi-aș fi imaginat. O femeie de vârsta mea, venită tot singură, mi-a devenit prietenă de nedespărțit. Am râs, am povestit, am dansat chiar și într-o seară grecească, cu muzică live și farfurii sparte.
La întoarcere, Dan mă aștepta cu o față lungă, sperând probabil că mă voi fi întors cu regrete. Dar în mine nu mai era loc pentru vină sau pentru scuze. Eram schimbată. Eram vie.
Am înțeles atunci că nu e niciodată prea târziu să îți trăiești visul. Iar uneori, ai nevoie de o dezamăgire uriașă ca să-ți amintești cât valorezi cu adevărat.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”