Ursula von der Leyen a transmis un mesaj dur la adresa lui Vladimir Putin, în timpul unei vizite la granița Poloniei cu Belarus. Șefa Comisiei Europene a punctat că liderul rus nu se va schimba niciodată.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este de părere că Vladimir Putin este „un prădător” care poate fi ținut sub control doar printr-o descurajare fermă. Mesajul a fost transmis duminică, la granița Poloniei cu Belarus, în timpul unui turneu diplomatic în statele aflate pe flancul estic al Uniunii Europene.

Ursula von der Leyen, vizită la granița cu Belarus. Atac direct la adresa lui Putin

„Este un prădător. Știm din experiență că poate fi ținut sub control doar printr-o descurajare puternică. Trebuie să menținem sentimentul de urgență, pentru că știm că Putin nu s-a schimbat și nici nu se va schimba”, a punctat oficialul european, notează Politico.com.

În turneul său, Von der Leyen vizitează Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria și România, fiind una dintre cele mai ample inițiative de securitate europeană de la începutul războiului din Ucraina. Împreună cu premierul polonez Donald Tusk, Ursula von der Leyen a vizitat localitatea Ozierany Małe, unde a fost finalizat un gard electric menit să întărească securitatea la frontiera cu Belarus.

Tusk a comparat acest moment cu lupta pentru libertate de acum 45 de ani, evocând nașterea mișcării Solidaritatea. Liderul polonez a precizat că această frontieră trebuie protejată prin investiții europene și a afirmat că vizita Ursulei von der Leyen are rolul de a demonstra hotărârea UE.

Ursula von der Leyen vine și în România

Deși autoritățile au recomandat anularea conferinței de presă din cauza trupelor belaruse din apropiere, cei doi lideri și-au continuat planul. „Polonia, Europa, NATO, Statele Unite trebuie să fie din nou ferme, hotărâte și solidare, așa cum au fost în urmă cu 45 de ani, în fața unei noi versiuni a imperiului răului”, a declarat liderul de la Varșovia.

Von der Leyen a mai anunțat că, în următoarele săptămâni, Comisia Europeană va prezenta o foaie de parcurs privind investițiile suplimentare în apărare. Documentul urmează să fie dezbătut în Consiliul European la începutul lunii octombrie.

După vizita din Polonia, președinta Comisiei Europene a plecat spre Bulgaria, pentru discuții cu premierul Rossen Jeliazkov, iar luni turneul va continua în România, unde se va întâlni cu președintele Nicușor Dan. De asemenea, în agenda ei este notată și o oprire în Lituania, unde va discuta cu președintele Gitanas Nausėda.

Ursula von der Leyen, atac direct la adresa lui Putin: „Este un prădător. Nu se va schimba”. Cum crede că poate fi ținut sub control liderul rus