„Nu am nevoie de nepoți de la o fată de la țară!” — un tată înstărit și-a renegat fiul când a aflat că logodnica lui, dintr-un sat, așteaptă tripleți. După trei ani, s-a dus să-l ia în râs și a rămas fără cuvinte…
— Ești nebun, Radu? Ai 22 de ani și vorbești de nuntă? — Nicolae Popescu mergea nervos prin cameră, strângându-și fruntea între palme.
Lângă perete, fiul său Radu îl privea calm. Tocmai îi spusese tatălui că vrea să se căsătorească, iar decizia lui era luată. Nici rugămințile și nici ironiile nu aveau efect.
— Uit-o, e o fată simplă, crescută la țară. O să-ți găsim o mireasă „potrivită”, din lumea ta.
— Și apoi, de ce să te însori acum? Mai așteaptă, până la 30 măcar. Abia ai terminat facultatea, trebuie să te concentrezi pe carieră.
— Tată, dar Andreea e însărcinată.
Nicolae s-a oprit brusc, întorcându-se spre el. În fața lui era încă un băiat, subțirel, cu fața luminoasă și abia cu o umbră de barbă. Și îndrăznea să i se împotrivească?
— Și ce dacă? Dă-i niște bani și să-și rezolve problema. Nici banii nu-s neapărat necesari. Să se descurce cum o ști.
— Va avea tripleți, tată. Trei copii dintr-o dată. Cum o să se descurce singură, mai ales acolo, la țară?
Tonul lui Nicolae a crescut și pereții camerei parcă vibrau.
— Asta nu e problema noastră. Eu nu vreau nepoți de la o țărancă. Uită-te la tine: tânăr, inteligent, ai toată viața în față. O să ai sute ca ea. Se vor lipi singure de tine.
Dar Radu nu l-a ascultat. A plecat la țară, la Andreea.
— Sunt curios cum mai trăiește băiatul ăsta acum, — a râs Nicolae peste câțiva ani.
— Probabil stă într-o cocioabă, rupt de lume, cu trei copii urlând în jurul lui. Andreea îi cere bani, el nu are de unde. Diploma aia de finanțe nu-l ajută cu nimic acolo. Poate cel mult să taie lemne pentru vecini.
— Cu siguranță a regretat. Visează să se întoarcă acasă și să fie iar „băiatul lui tata”. E timpul să-l „salvez” și să-i arăt ce înseamnă viața adevărată. Și, pe drum, să râd puțin de el.
Fără să anunțe nimic, Nicolae s-a urcat în mașină și a pornit spre satul aflat la nici o oră de București. Drumul șerpuia printre păduri de conifere.
Pe măsură ce înainta, simțea că locurile îi sunt familiare. Satul avea un nume care parcă îl bântuia din copilărie, dar nu reușea să-l lege de ceva concret. Poate fusese cândva într-o excursie, poate doar i se părea.
Se gândea deja la triumful lui, la cum Radu avea să-l roage să-l ia înapoi. Se vedea victorios, sigur pe el. Dar când a ajuns în fața casei… a rămas uimit de ceea ce a văzut.
În fața lui nu era o cocioabă. Era o casă frumoasă, renovată cu grijă, cu pridvor din lemn sculptat, flori la ferestre și un mic panou pe care scria: „Cabinet de consultanță financiară – Radu Popescu”.
În curte, trei copii blonzi alergau și râdeau, iar o femeie tânără și frumoasă ieșea din casă cu un pahar de limonadă. L-a văzut și a zâmbit:
— Bună ziua, domnule Popescu. V-așteptam.
Nicolae a înghețat. Nu mai avea replică. Radu ieșise și el din casă, cu cămașa descheiată la gât și un aer relaxat.
— Tată, bine ai venit. Hai, intră. Copiii te așteptau de mult. Andreea le-a povestit despre tine.
— Ce… cum ai reușit toate astea?
— Am muncit. Am investit. Am aplicat tot ce am învățat. Am fost săraci o vreme, dar uniți. Și când ești iubit cu adevărat, nu simți greul la fel.
Nicolae și-a lăsat capul în jos.
— Am greșit, Radu. N-am avut încredere în tine. Dar mă bucur să văd că ai reușit. Și că n-ai nevoie de „salvarea” mea.
Radu l-a bătut pe umăr și i-a zâmbit.
— Ba avem nevoie. Dar nu de bani. De un bunic adevărat.
Copiii s-au năpustit spre el, strigând „bunicuuu!”, iar Nicolae a simțit cum ceva i se topește în inimă. Era pentru prima oară, după mulți ani, când se simțea cu adevărat acasă.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”