Nepoata se stinge la naștere — opt bărbați n-au putut ridica sicriul, până când mama soacră a implorat să-l deschidă…
Sunetele cornului funerar se auzeau răsunând printre picăturile de ploaie, fiecare notă lovind acoperișul de tablă al casei bătrânești. În centrul curții, un sicriu galben era așezat pe două băncuțe din lemn. Cei adunați în jur, cu capetele plecate în durere, plângeau pierderea unei femei tinere, răpusă în timpul unui travaliu prematur.
Avea doar 25 de ani.
De când intrase în familia lor, fusese o noră model — respectuoasă, caldă, mereu atentă. Îi trata pe părinții soțului ca pe ai ei. Soacra obișnuia să spună: „Să ai o noră ca ea e o binecuvântare de la Dumnezeu.”
Dar tragedia a lovit mai devreme decât și-ar fi imaginat cineva.
Într-o noapte, s-a prăbușit de durere, plângând și tremurând. Până când au ajuns la spital, era deja prea târziu.
Copilul nu a scos niciun sunet.
Iar ea… s-a stins, fără să-și mai revină.
Durerea a pus stăpânire pe întreaga familie. Soacra s-a prăbușit în genunchi, iar socrul privea neclintit fotografia ei zâmbitoare, așezată deasupra sicriului.
Când a sosit momentul să ridice sicriul, opt bărbați s-au apropiat. Dar, oricât s-au chinuit, nu au reușit să-l miște din loc. Fețele li s-au înroșit, mâinile le tremurau, însă sicriul rămânea nemișcat.
Cineva a murmurat: „Poate sufletul ei nu vrea să plece… Poate e ceva ce nu s-a spus.”
Un călugăr bătrân a șoptit: „Deschideți sicriul. Poate mai are ceva de spus.”
Cu degete tremurânde, au ridicat capacul.
Și atunci, toți au încremenit.
Pe obrajii ei se vedeau urme uscate de lacrimi. Ochii erau închiși, dar genele îi erau încă ude, ca și cum ar fi plâns chiar înainte de a fi așezată acolo.
Doamna Ilinca, soacra, a căzut lângă sicriu, cu mâna strânsă la piept, plângând: „Copila mea… te rog, nu mai plânge. Dacă ai rămas cu ceva pe suflet, spune-mi. Te rog din inimă…”
Toți au amuțit.
Și deodată — un suspin adânc, sfâșietor, a spart tăcerea.
Era soțul ei.
A căzut în genunchi, cu fața ascunsă în palme, plângând necontrolat.
Toți s-au întors spre el, uluiți. Iar vocea doamnei Ilinca a tremurat: „Fiule… ce s-a întâmplat? Ți-a spus ceva?”
Cu ochii înlăcrimați și glasul stins, el a ridicat privirea și a șoptit:
— Mi-a spus… că i-e teamă. Că, dacă nu supraviețuiește, copilul nostru va rămâne singur. Că trebuie să-l iubesc pentru amândoi… Și că, dacă ea nu va mai fi, să nu o uit niciodată.
Plângea în hohote, iar cuvintele lui au făcut ca mulți din mulțime să-și șteargă ochii.
— Dar copilul? — a întrebat cineva cu glasul tremurat.
Atunci, medicul de gardă, venit din respect la înmormântare, s-a apropiat încet. Părea șocat.
— Vă rog să mă ascultați o clipă… E incredibil ce am aflat chiar în urmă cu o oră. La morgă a fost descoperită o eroare… copilul… copilul trăiește.
Un val de rumoare a trecut prin mulțime. Sicriul părea, în acea clipă, mai ușor. Soacra a leșinat, iar soțul tinerei a început să tremure.
— E o fetiță — a spus doctorul, abia reținându-și lacrimile — e sănătoasă, și e la incubator. A fost un miracol că a respirat singură, dar nimeni nu a înțeles până acum. Am crezut că e fără viață când am făcut nașterea de urgență, dar…
O viață nouă. O nouă șansă.
Au închis încet capacul sicriului, cu toată dragostea și liniștea pe care și-o putea dori o mamă. A doua zi, copila a fost adusă acasă — în brațele unei familii zdrobite, dar acum unite.
Au numit-o Elena.
Și în fiecare an, de ziua ei, îi aprind o lumânare mică lângă o fotografie — chipul unei femei tinere, cu ochi blânzi, care a plâns pentru ca ea să trăiască.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”