Polițistul condamnat a cerut voie să-și vadă câinele pentru ultima dată, dar când ciobănescul a intrat în sală, s-a întâmplat ceva neașteptat…
Sala de judecată era cufundată în tăcere. Niciun sunet nu tulbura liniștea, doar vocea gravă a judecătorului răsuna, citind sentința.
— Fostul ofițer de poliție Alexandru Marin este declarat vinovat de luare de mită și abuz în serviciu… Aveți ceva de spus, domnule Marin?
Alexandru stătea cu capul plecat, strângând pumnii atât de tare încât i se albiseră încheieturile. Nu mai asculta verdictul — fiecare cuvânt îl zdrobea pe dinăuntru.
— Vă rog… — a murmurat cu greu. — Lăsați-mă să-mi iau rămas-bun de la Rex. El… el e tot ce mi-a rămas. Nu am familie.
Prin sală a trecut un murmur. Judecătorul s-a încruntat și a aruncat o privire către procuror. Acesta, după o scurtă ezitare, a dat din cap aprobator.
După un minut, ușa s-a deschis încet și în sală a intrat Rex, un ciobănesc german cu o privire mai umană decât a multor oameni. Mergea cu pas hotărât, de parcă înțelegea că nu era o zi obișnuită.
Alexandru a căzut în genunchi, cu brațele întinse. Rex a alergat spre el, schelălăind tare. Bărbatul și-a cuprins câinele și și-a lipit fruntea de a lui.
— Iartă-mă, Rex… Iartă-mă că te-am dezamăgit… Iartă-mă că n-am putut să-mi dovedesc nevinovăția…
Lacrimile îi curgeau pe obraji. Rex a mârâit ușor, de parcă protesta, și deodată — s-a smuls din îmbrățișare.
Și atunci s-a întâmplat ceva cu adevărat neașteptat…
Rex a alergat direct către banca unde stăteau martorii și a început să latre insistent, cu botul îndreptat către un bărbat bine îmbrăcat, vizibil incomodat. Câinele se agita, schelălăia, se uita spre judecător și iar lătra spre necunoscut.
Un polițist din sală a încercat să-l prindă, dar judecătorul a ridicat mâna:
— Stați. Să vedem ce vrea.
Ciobănescul s-a postat în fața bărbatului și a început să adulmece insistent geanta acestuia. La insistențele grefierului, individul a ridicat mâinile. Polițistul a luat geanta și, spre stupefacția tuturor, a scos de acolo un dosar gros, plin cu acte false și o agendă cu sume de bani și nume.
Judecătorul și procurorul s-au uitat unul la altul. În câteva minute, sala a devenit un furnicar. Cazul s-a redeschis pe loc, iar martorul, de fapt adevăratul vinovat, a fost reținut.
Alexandru a izbucnit în plâns, iar Rex s-a întors la el și i-a lins obrajii.
Câteva luni mai târziu, Alexandru își reia serviciul la Poliția din Pitești, iar Rex îl însoțește zi de zi în patrule. Oamenii din oraș îi salută cu respect, știind povestea lor incredibilă.
Într-o după-amiază, în timp ce se plimbau prin parc, Alexandru s-a așezat pe o bancă și l-a privit lung pe Rex.
— Mi-ai salvat viața, băiete… și nu doar o dată.
Rex a dat din coadă vesel, s-a urcat lângă el și și-a pus capul pe genunchii lui, în timp ce soarele apunea, răspândind o lumină caldă peste amândoi.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”