Regula mea nu avea nimic de-a face cu mâncarea, curățenia sau împărțirea sarcinilor. Era o regulă care îi va pune pe amândoi în fața unei realități crude, dar pe care eu o știam prea bine.
Le-am spus că, dacă Clara urma să locuiască în casa noastră, trebuia să se supună tuturor obiceiurilor din familia mea. Și nu mă refeream doar la spălatul pe mâini înainte de masă sau la ridicatul în picioare când intră cineva mai în vârstă.
Mă refeream la acele tradiții pe care bunica le păstra cu sfințenie, tradiții din satul unde am copilărit. Să se scoale la 5 dimineața să dea de mâncare la găini. Să frământe pâinea cu mâna, nu cu robotul. Să spele covoarele în curte, pe genunchi, cu apă rece din fântână, indiferent de anotimp.
Când am început să enumăr toate aceste „obligații”, Mihai a început să clipească des, iar Clara și-a mușcat buza.
„Așa funcționează familia mea”, am spus. „Și dacă vrei să faci parte din ea, nu există scutiri. Toată lumea muncește, toată lumea respectă tradiția. Iar dacă nu respecți, pleci.”
În acea clipă, mi-am dat seama că nu vor rezista. Mihai, obișnuit să doarmă până la 9 în weekend, nu ar fi pus mâna să care găleți cu apă rece. Clara, cu unghiile ei perfect făcute, nu ar fi stat în noroi să planteze răsaduri.
Dar am mers mai departe. Le-am spus că, în fiecare duminică, după biserică, toți membrii familiei lucrează împreună la gospodărie: tăiem lemne, reparăm gardul, curățăm șanțul din fața casei. Și că, la mesele mari, femeile gătesc totul de la zero, iar bărbații taie carnea și fac focul.
Mihai încerca să își păstreze zâmbetul, dar Clara părea gata să izbucnească în plâns.
În acea seară, nu am mai auzit nimic despre „cea de-a doua soție”. Clara a plecat înainte de cină, sub pretextul că avea „treabă urgentă”. Mihai a încercat să schimbe subiectul, dar liniștea dintre noi spunea totul.
A doua zi dimineață, m-am trezit devreme, am pus cafeaua pe foc și m-am uitat pe fereastră la grădină. Era liniște, cum nu mai fusese de mult.
În sinea mea, știam că regula mea nu era doar despre tradiții. Era despre respect. Despre faptul că o familie nu se împarte și că iubirea nu se negociază.
Mihai a învățat lecția. Iar eu am realizat că uneori, nu trebuie să te superi sau să țipi pentru a-ți apăra locul. Trebuie doar să fii mai deșteaptă decât jocul pe care încearcă ceilalți să-l joace.
Și, de atunci, nimeni nu a mai adus vorba despre a doua soție. Pentru că știau foarte bine că, la mine, regulile nu se schimbă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.