Soacra mea a venit în vizită, iar după plecarea ei, câinele nostru a început să latre și să sape într-un loc anume din grădină. Am decis să sap acolo… și ce am descoperit m-a înspăimântat.
Locuim împreună cu soțul meu în satul Valea Verde, într-o zonă liniștită și retrasă. El lucrează la o fermă din apropiere, iar eu mă ocup de gospodărie, grădinărit și de creșterea fetiței noastre de cinci ani, Sofia.
Soacra mea locuiește în Cluj-Napoca, la fiul ei cel mic, și niciodată nu am avut o relație apropiată. Încă din prima clipă m-a privit cu răceală și mi-a adresat comentarii ascuțite. Am încercat mereu să trec peste — din respect pentru familie și pentru liniștea căminului nostru.
Când a spus că ar vrea să vină la țară „ca să-și liniștească gândurile”, soțul a insistat să o primim. Deși aveam o presimțire apăsătoare, am acceptat. A sosit cu aceeași atitudine rigidă. Mâncarea era mereu „prea sărată”, perdelele „prost călcate”, iar felul în care o creșteam pe Sofia era, în viziunea ei, total greșit. A generat tensiuni, a aruncat săgeți, și în doar câteva zile, relația dintre mine și soțul meu s-a răcit vizibil.
Plângeam pe ascuns, noaptea, rugându-mă să plece cât mai curând. Iar când într-un final s-a întors în Cluj-Napoca, m-am simțit ușurată. Dar liniștea nu a durat.
A doua zi, câinele nostru, Buster — un suflet blând și prietenos — s-a comportat complet diferit. Alerga prin curte agitat, lătra spre colțul grădinii și începea să sape cu frenezie. Am încercat să-l liniștesc, dar nu mă asculta. Se vedea clar că era neliniștit.
A continuat și în ziua următoare. Simțeam că nu e o întâmplare. Ceva îl deranja. Am luat o lopată și am început să sap exact în locul unde el zgâria. Pământul era ciudat de moale și, după câteva mișcări, s-a surpat. M-am oprit brusc: înăuntru se contura… o cutie veche din lemn, prăfuită, cu margini ruginite.
Cu inima bătând nebunește, am scos cutia din pământ și am așezat-o cu grijă pe iarbă. Avea un capac greu, prins cu o sfoară veche. Am desfăcut încet nodul și, când am ridicat capacul, am tresărit: înăuntru erau scrisori îngălbenite, fotografii vechi de familie și un jurnal.
Am început să citesc. Erau scrisori trimise de soacra mea în tinerețe către soțul ei — tatăl soțului meu, trecut în neființă de mult. Din paginile jurnalului ieșea la iveală o poveste de dragoste sinceră, dar și o suferință profundă — pierderea unei sarcini, o depresie tăcută, și decizia de a ascunde acea parte a vieții ei de restul lumii.
Am realizat că răceala ei nu venea din dispreț, ci dintr-o suferință nespusă. A doua zi i-am telefonat și i-am spus ce am găsit. A plâns în hohote. A doua zi, s-a întors în sat, și ne-am așezat împreună la masă. A privit pozele și a spus:
— Poate că n-am știut niciodată cum să arăt ce simt… Dar acum, dacă vrei, putem învăța împreună.
De atunci, relația noastră s-a schimbat. A început să o iubească pe Sofia ca pe propriul copil, și chiar a redecorat camera de oaspeți cu mâinile ei. Am descoperit că uneori, în spatele unui comportament dur, se ascunde o inimă frântă care așteaptă doar să fie înțeleasă.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”