Mirele i-a interzis tatălui miresei să vină la nuntă: „Ne va fi rușine!” Iar când acesta a apărut – toți invitații au încremenit…
Marina nu și-a imaginat până în ultima clipă că Radu a vorbit serios. Trăiseră împreună doi ani, se pregăteau de nuntă – fără certuri, fără reproșuri, totul părea a fi în armonie. Dar într-o zi, aproape șoptind, el i-a spus:
— Marinela, m-am gândit… Poate că tatăl tău ar fi mai bine să nu vină la nuntă. Adică… știi tu… Are un aspect… nu se potrivește prea bine cu atmosfera elegantă. Vor fi oameni importanți, colegi…
Marina a înlemnit.
— Te referi la salopeta lui de muncitor? La mâinile pătate de vaselină? Sau la faptul că e lăcătuș și nu om de afaceri, ca unchiul tău?
— Nu e vorba exact de asta… Doar că… tatăl tău e un om bun, dar… prea modest. Și tu ai vrut o nuntă sofisticată, totul să fie ca-n reviste…
Ea nu a mai răspuns. S-a retras în dormitor, s-a așezat pe podea și a izbucnit în plâns.
Tatăl ei, omul de aur care o crescuse singur după moartea mamei, fusese acolo întotdeauna. Lucra în ture de noapte, în schimburi grele, doar ca ea să aibă cizme noi la început de iarnă, ore de meditație, o vacanță la mare o dată la câțiva ani…
Ziua nunții a sosit, iar Marina nu i-a spus nimic tatălui ei. Îi spusese doar ora și locul, apoi închise telefonul și nu mai răspunse mesajelor lui. Avea ochii umflați de plâns în timp ce rochia îi era ajustată pe corp. Pe față avea zâmbetul unei mirese, dar în suflet era o furtună tăcută.
Ceremonia se desfășura într-un conac elegant de lângă Sinaia. Lume bună, rochii scumpe, pahare de cristal. Totul era perfect, dar Marina nu putea să respire.
Apoi, ușa mare de lemn s-a deschis.
Toate privirile s-au întors.
Un bărbat trecut de 50 de ani, cu salopetă curată, pantofi de piele bine lustruți și o floare mică prinsă la piept, a pășit în tăcere în sală. Avea privirea blândă, dar hotărâtă. Era tatăl ei.
S-a oprit în prag. Un murmur a trecut printre invitați. Radu, vizibil jenat, a făcut un pas în spate.
Dar Marina a strălucit brusc. A alergat spre el, cu trenă cu tot, și l-a cuprins strâns în brațe, fără să-i pese de ochii din jur.
— Tată… îți mulțumesc că ai venit.
Apoi s-a întors spre toți:
— Vreau să vă spun ceva. Bărbatul acesta, cu salopetă și mâini muncite, a fost și mama și tata pentru mine. Dacă cineva are o problemă cu el, înseamnă că are o problemă cu mine.
Liniște. Apoi, o doamnă din primul rând s-a ridicat și a aplaudat. A fost urmată de alții. Iar Radu… a privit în jos, rușinat.
După ceremonie, Marina a luat o decizie: nunta avea să continue, dar nu alături de un bărbat care își judecă socrul după haine. A anulat petrecerea luxoasă și a plecat cu tatăl ei și câțiva prieteni apropiați într-un loc simplu, unde a fost muzică, mâncare caldă și suflete curate.
Iar un an mai târziu, Marina a cunoscut pe cineva nou — un profesor de liceu, blând și cald, care, la prima întâlnire, i-a spus:
— Am observat cum îți strălucesc ochii când vorbești despre tatăl tău. Aș vrea să-l cunosc într-o zi.
Și, de data asta, finalul a fost cu adevărat fericit. Pentru toți.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”