Sub cartonul subțire de protecție era lipit cu grijă un plic sigilat, îngălbenit ușor de timp, dar intact. Pe el, scris cu stiloul ei albastru cu care obișnuia să-mi lase bilețele pentru școală, se afla un singur cuvânt: „Încredere.”
L-am deschis cu mâinile tremurânde. Înăuntru, o scrisoare și o cheie. Scrisul îmi era familiar, cu litere mari și rotunde, ca în caietele din clasa întâi.
„Dragul meu Tomiță,
Dacă citești asta, înseamnă că am plecat. Dar vreau să știi că dragostea mea pentru tine nu pleacă niciodată. Ți-am lăsat ceea ce nu se poate fura: încrederea, lecțiile, și această fotografie în care zâmbim împreună, fiindcă iubirea noastră nu a avut nevoie niciodată de lucruri.
Dar am lăsat și ceva mai mult. Cheia pe care o ții în mână deschide cutia de depozit de la Banca Transilvania, sucursala centrală. Acolo este viitorul tău. Ai încredere în tine. Și nu uita niciodată: tot ce e valoros nu se vede la prima privire.
Te iubesc mereu,
Bunica.”
A doua zi, m-am dus la bancă, simțindu-mă ca un copil care urma să afle un secret păzit cu sfințenie. Funcționara mi-a cerut actul de identitate și cheia. Apoi, mi-a adus o cutie metalică.
Când am deschis-o, am rămas fără aer.
Înăuntru era un plic mare, plin cu documente. Erau acte de proprietate. Nu doar pentru un apartament în centrul orașului, ci și pentru un teren de lângă Brașov, și mai multe depozite bancare. Pe fiecare act scria: „Proprietar: Tom Ionescu.”
Pe o foaie separată, scria: „Pentru când vei fi pregătit să-ți construiești visul.”
Am plâns acolo, în liniște, ca un copil. Nu pentru bani. Ci pentru înțelepciunea, dragostea și loialitatea pe care bunica mea le păstrase pentru mine până în ultima clipă. Ea știa că dacă ar fi trecut totul pe numele meu din prima, mama și sora mea ar fi încercat să-mi ia și ultima speranță.
În schimb, mi-a oferit o lecție. Că răbdarea și încrederea se răsplătesc. Că nu trebuie să te lupți pentru ceea ce ți se cuvine—când vine din iubire adevărată, va găsi drumul spre tine.
Astăzi, stau în casa aceea de la etajul trei, cu fotografia de la zoo înrămată în mijlocul peretelui din sufragerie. Mă uit la ea în fiecare dimineață și-i spun în gând: „Mulțumesc, bunico. Am înțeles tot.”
Și știu sigur că, de undeva de sus, ea zâmbește. Ca în poza noastră.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.