O fetiță a sunat la serviciul de urgență și a spus că aude sunete ciudate de sub patul ei: când polițiștii s-au uitat, au descoperit ceva înfiorător
La 112 a fost recepționat un apel neobișnuit. Vorbea o fetiță de cinci ani, pe nume Maria. Vocea ei era slabă, tremurândă și aproape șoptită.
— Vă rog, veniți… cineva șoptește sub pătuțul meu… îi aud… mi-e tare frică…
— Unde sunt părinții tăi, Maria? întrebă operatorul.
— Nu mă cred… Spun că inventez… dar eu aud. Chiar acum… din nou… se aude…
Operatorul, cu o experiență de peste 12 ani în cadrul serviciului de urgență, a simțit un fior. Era clar că fetița nu glumea și nu părea să fabuleze.
— Trimitem imediat o patrulă. Te rog, rămâi pe fir, bine?
Zece minute mai târziu, două echipaje de poliție ajungeau în fața unei case aflate la marginea orașului Pitești. La ușă i-au întâmpinat părinții Mariei, vizibil surprinși.
— Ce s-a întâmplat? Maria iar a inventat vreo poveste? — întrebă tatăl, schimbând o privire cu mama.
— Vrem doar să verificăm, — răspunse calm sergentul. — Ne permiteți să intrăm în camera fetiței?
Maria stătea într-un colț, îmbrățișând strâns un ursuleț ponosit. Avea lacrimi în ochi și arătă în tăcere spre pătuțul cu lenjerie roz.
— Vocile… vin de acolo, — a șoptit ea.
Unul dintre agenți s-a aplecat și a privit sub pat. La prima vedere era gol — doar praf, câteva jucării risipite, nimic suspect.
— Aici nu e nimic, — spuse, ridicându-se. — Probabil avem de-a face cu o imaginație bogată. Vom emite un avertisment pentru apel fals…
— Așteaptă! — interveni brusc celălalt ofițer. Își ridică mâna și spuse scurt: — Șșș… liniște absolută.
Tăcerea a căzut ca o pătură grea. Chiar și părinții, rămași în prag, încremeniseră. Trecuse deja aproape un minut… și atunci, cu toții au auzit acel sunet: un șoptit slab, prelung, aproape ca un suspin. Venea clar de sub pat.
Ofițerul a tras ușor patul într-o parte și ceea ce a găsit i-a făcut inima să-i stea o clipă în loc…
Sub pat se afla un mic grilaj de ventilație, abia vizibil. În spatele acestuia, o gaură destul de mare ducea în spațiul tehnic de sub casă. Iar din acel spațiu se auzea clar o voce… una reală. Polițiștii au cerut imediat întăriri și au coborât prin pivniță, urmărind sursa sunetului.
În cele din urmă, au descoperit că în subsolul locuinței se adăpostise un bărbat în vârstă, vizibil confuz și slăbit, care părea să sufere de tulburări psihice. Nu avea asupra lui niciun act, însă părea inofensiv. Se rătăcise cu zile în urmă și, speriat, se refugiase în acea casă, fără să știe unde se află.
Poliția a rezolvat imediat situația, bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, iar familia Mariei a fost informată că nu exista niciun pericol real. În schimb, părinții și-au cerut iertare fetiței pentru că nu au crezut-o și i-au promis că de acum înainte o vor asculta mereu.
După câteva zile, Maria a primit o vizită specială: polițiștii care au venit în acea noapte i-au adus o diplomă de „curaj și vigilență” și un ursuleț nou. Iar Maria, cu zâmbetul până la urechi, a declarat solemn: „Acum nu-mi mai e frică. Polițiștii chiar ascultă.”
Și-a reluat nopțile liniștite, iar acel colț de cameră, cândva înfricoșător, a devenit locul ei preferat de joacă.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”