Soacra a fost în vizită, iar după plecarea ei câinele a început să mârâie și să scurme pământul: am început să sap în locul unde lătra și am găsit ceva îngrozitor
Eu și soțul meu locuim într-un sat liniștit. El lucrează la fermă, iar eu mă ocup de grădină și gospodărie. Soacra locuiește în oraș, la fiul ei mai mic — și, sincer, relația mea cu ea nu a fost niciodată bună. Din prima zi nu m-a plăcut. Ba o privire critică, ba remarci usturătoare. Dar am înghițit în sec. De dragul soțului. În plus, distanța ajuta — ne vedeam rar.
Dar de curând, din senin, a spus că vrea „să se rupă puțin de agitația orașului” și a venit la noi pentru o săptămână. A zis că i-a fost dor. Simțeam că nu e de bine, dar, din nou — soțul a insistat.
Din primele zile a început să-mi dea lecții. Nimic nu era bine: ciorba prea sărată, perdelele șifonate, iar educația fiicei noastre de cinci ani, după părerea ei, era complet greșită. Provoca constant conflicte, și la un moment dat a reușit chiar să ne certe între noi. N-am mai rezistat și am plâns noaptea. Îmi doream doar să se termine totul mai repede.
Când, în sfârșit, a plecat, am răsuflat ușurată. Dar a doua zi a început ceva straniu.
Câinele nostru, Baks — un animal blând și extrem de inteligent — a început brusc să se poarte ciudat. Mârâia spre o zonă pustie din grădină, alerga în cerc, apoi a început să scurme pământul lângă un strat, să latre și să sape cu labele. Am încercat să-l trag de acolo — nu m-a ascultat. Mă privea fix și continua.
A doua zi la fel. Nu am mai rezistat — am luat o lopată. Inima îmi bătea cu putere: un câine nu se comportă așa fără motiv. Ceva îl neliniștea. Am început să sap în locul unde lătra.
Și atunci pământul s-a surpat. M-am oprit încremenită. Din pământ ieșea…
…un sac negru. Legat. Cu inima cât un purice, l-am scos afară.
Înăuntru — un miros înfiorător și lucruri stranii: ghemotoace de păr, o rochiță veche de copil (care nu era a fetiței noastre!), o păpușă cu capul rupt, și un pachet cu fotografii în care eram eu, soțul meu și fetița noastră… dar cu ochii zgâriați.
Un fior rece mi-a cuprins tot corpul. Am înțeles că era vorba de ceva legat de vrăjitorie, poate un blestem. Cine putea face așa ceva?
Singurul răspuns era — soacra. Doar ea fusese în curte, doar ea ar fi putut îngropa acel sac, în timp ce eu eram în bucătărie sau ocupată cu fetița.
Nu știam ce să fac. Am dus totul la biserică. Preotul a spus că e o „lucrare de dezbinare a familiei”.
Eu nu cred în așa ceva, dar tot ce se întâmplase cu câinele și comportamentul soacrei din ultimele zile… toate se legau într-un tablou sinistru.
Din acel moment i-am interzis să mai calce în casa noastră. I-am spus totul soțului. La început n-a crezut, dar când a văzut pozele și sacul — pe care îl păstrasem ca dovadă — a tăcut mult timp.
Iar câinele, de atunci, doarme numai la ușă, ca și cum ne-ar păzi.
Nu știu ce anume intenționa soacra mea, dar sunt sigură de un lucru: nu va mai păși niciodată în curtea noastră.
Voi ce credeți, poate că exagerez? Poate că e vorba de altceva?
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.