Aparatele medicale au emis brusc un țiuit puternic, monitoarele au început să clipească, ca și cum ar fi detectat un semnal necunoscut. Ritmul cardiac a crescut, respirația s-a modificat.
— Ce se întâmplă acolo?! — a strigat asistenta, intrând în fugă în salon.
Medicii s-au adunat în grabă, cuprinse de panică. Nu le venea să creadă ce vedeau: pe ecran se înregistrau clar primele mișcări respiratorii spontane.
Polițistul a clipit, apoi a încercat să-și miște degetele. Cățelul lătra fericit și își freca boticul de obrazul lui, de parcă îl chema înapoi, să se întoarcă pe deplin la viață.
Nimeni nu putea explica acest fenomen — poate mirosul familiar, vocea câinelui, prezența lui, au activat cele mai profunde mecanisme ale creierului, trezind amintiri și voința de a trăi.
Ofițerul era slăbit, dar își revenise în simțiri, iar privirea lui, pentru prima dată după atât de mult timp, s-a fixat — direct asupra veselului Lari. Părea chiar că a încercat să zâmbească.
Iar medicii, abia stăpânindu-și uimirea, s-au privit între ei — și unul dintre ei a rostit încet:
— Ei bine, băiete… se pare că nu degeaba l-am lăsat să-și ia rămas-bun.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.