O femeie în vârstă din autobuz a început să fie obraznică cu o tânără și i-a insultat părinții, dar atunci fata a făcut ceva neașteptat
Mergeam acasă cu autobuzul — ca de obicei, după muncă, epuizată. Era seară, oamenii — la fel de obosiți, cu fețele în semiîntuneric, cufundați în telefoane.
La una dintre stații a urcat o femeie — cam de 60 de ani, îngrijită, modern îmbrăcată, cu părul prins strâns într-o coadă și o geantă elegantă. Locuri libere, desigur, nu mai erau. A oftat zgomotos, s-a frecat la spate și a privit insistent spre cei așezați. Nimeni nu s-a clintit.
În spatele autobuzului dormea o fată — tânără, ciufulită, cu un rucsac mare și telefonul în mână. Dormea profund: cu gura întredeschisă, capul dat pe spate.
Femeia s-a apropiat și a mormăit ceva printre dinți. Fata nu a reacționat. Atunci a tras-o de păr și a început să o certe.
— Nu te-au învățat să respecți bătrânii?! — a strigat cât a putut de tare.
Fata s-a speriat, s-a trezit și s-a uitat zăpăcită în jur.
— Eu… dormeam. Puteați pur și simplu să-mi cereți, — a spus ea calm și încet.
Liniște. Tot autobuzul a încremenit. Femeia, se pare, a luat calmul fetei drept slăbiciune.
— Uite ce obraznică ai crescut! Nesimțită nerecunoscătoare! — a început să strige din ce în ce mai tare.
Atmosfera devenea stânjenitoare. Fata stătea nemișcată, parcă lipită de scaun, dar nu-și abătea privirea.
— Nu aveați dreptul să mă atingeți, — a spus ea cu voce stinsă. — M-aș fi ridicat dacă ați fi vorbit frumos. Dar ați început cu țipete și jigniri.
Femeia s-a aprins din nou și, dintr-o dată, a început să vorbească despre părinții fetei: că astfel de oameni trebuie reeducați, că e crescută fără tată, că e needucată…
Și atunci fata a făcut ceva care a redus femeia la tăcere, iar toți pasagerii au rămas șocați
Fata a scos brusc o sticlă cu apă și a vărsat-o peste femeie — cu calm, fără isterie, dar hotărât.
— Nu vă luați de părinții mei, — a spus ea reținut, dar cu atâta siguranță, încât în autobuz s-a lăsat o liniște de gheață.
Femeia a rămas fără cuvinte. Cineva a chicotit, altcineva a oftat surprins.
— Poate că ajunge? — s-a auzit o voce de bărbat din spate.
Au urmat și alte voci:
— Doar dormea…
— Și ce legătură aveau părinții?
Femeia s-a prăbușit pe un loc. Fața udă, machiajul întins. Dar nici fata nu părea să se bucure — doar s-a ridicat, și-a aranjat rucsacul.
— Chiar aș fi cedat locul. Doar că nimeni nu a cerut omenește, — a spus ea și a coborât la următoarea stație.
În autobuz plutea o tăcere apăsătoare. Nimeni nu știa de partea cui să fie. Toți doar își puneau în gând întrebarea: „Eu ce aș fi făcut?”
Femeia își ștergea fața cu un șervețel. Poate că îi era într-adevăr greu, poate avea multă durere în viață… Sau poate era doar obosită să nu fie băgată în seamă.
Șoferul s-a întors peste umăr:
— Încă o scenă și vă dau pe toți jos. M-am săturat de viața asta mai tare decât voi toți la un loc.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.