De trei ori apăsase pe interfon, iar Alexandru începea deja să se neliniștească. Lumina din bucătărie era aprinsă — deci Elena era acasă. Dar ușa nu se deschidea.
În cele din urmă, se auzi un foșnet, broasca se descuie și în prag apăru… o femeie complet necunoscută. În trening, cu un coc neglijent și papuci în formă de rațe.
— Tu cine ești? — murmură Alexandru, încremenit cu valiza în mână.
— Dar tu cine ești? — îl întrebă ea, calm. — Nu cumva ești curierul cu crabii?
— Umm… nu, eu… eu locuiesc aici. Cu Elena. Sunt soțul ei.
Femeia își îngustă ochii.
— A, tu ești ăla! Intră. Elena mi-a spus că s-ar putea să apari într-o stare „emoțional instabilă”, așa că să te întâmpin eu.
Alexandru intră și rămase înlemnit în hol. Totul era schimbat. În locul fotografiilor de familie — pe perete atârna un poster cu o pisică și mesajul: „Trăiește intens, miau!”. Pe comodă — pahare inscripționate cu „Libertatea băieților singuri”. Pe canapea — un urs de pluș într-un costum de baie. Atmosfera era… ciudată.
— Unde e Elena?
— În Bali, — răspunse femeia. — Cu un pilot. A zis să-ți transmit: „ai avut dreptate, vacanțele sunt cel mai bun medicament”.
Alexandru se așeză pe valiză, palid.
— Ce naiba… Stai. Tu cine ești?
— Eu? Eu sunt Natalia. Fosta soție a unui tip creativ care, la fel ca tine, a plecat la o „conferință” și s-a întors la frigider gol și un bilețel: „Surpriză!”. Acum sunt consultantă în „educarea soților infideli”. Colaborez cu Elena.
— Ce? — vocea lui Alexandru era deja panicată.
— Relaxează-te. Urmează ceva amuzant. Elena ți-a pregătit un program special de recalibrare.
În acel moment, din bucătărie ieși un aspirator robot, cu o notiță prinsă pe el: „Ia-ți șosetele din baie, sau le aspir”.
— Doamne, — șopti Alexandru.
— Hai, să-ți arăt programul săptămânii, — spuse Natalia și îi înmână o coală A4.
PLANUL DE RESETARE: „CUM SĂ DEVII UN SOȚ FOLOSITOR (NU UN FRAIER UTIL)”
Luni:
08:00 — meditație în tăcerea soției: învață să înțelegi fără cuvinte.
09:00 — călcat fețe de pernă (testul răbdării).
12:00 — maraton de seriale: „Femei puternice care scapă de bărbați slabi” (cu comentarii live de la Natalia).
15:00 — terapie cu mătura în saună (relaxant, dar ustură).
19:00 — cină solo: paste fără sare, din respect pentru suferință.
Marți:
09:00 — vânătoare de telecomandă dispărută: te provoacă să-ți folosești creierul.
11:00 — lectură din cartea „Cum să fii sincer, chiar dacă ești Alexandru”.
17:00 — apel către Clara, pe speaker: „Bună, sunt soțul, m-am trezit la realitate”.
20:00 — introspecție pe fundalul coloanei sonore din Titanic.
Alexandru era alb ca varul.
— Asta e o glumă?
— Da, — zâmbi Natalia. — Doar în proporție de 20%.
Seara, epuizat după trei încercări de a sorta rufele pe culori (Natalia i le răsturna de fiecare dată), stătea prăbușit pe canapea și, pentru prima dată în mult timp, gândea: „Poate că Elena nu era chiar așa de rea…”
A doua zi, cineva sună la ușă.
În prag — Clara.
— Alex, nu mi-ai mai scris… Mi-a fost dor…
Înainte ca el să spună ceva, Natalia apăru în halat de gheișă, cu o găleată cu apă.
— Aha, tu ești colega din Nisa? Intră! Avem workshop despre femeile distructive în relații. Tu ești exemplul viu.
Clara făcu un pas înapoi:
— Emm… poate altă dată…
Dispăru mai repede decât o ofertă la bilete low-cost.
Alexandru închise ușa încet și se lipi de perete.
— Gata… m-am predat. Unde e Elena?
Natalia scoase o tabletă, apăsă pe un video. Pe ecran — Elena, pe o plajă exotică, cu o nucă de cocos în mână și ochelari de soare:
— Salut, dragule. Dacă vezi asta — înseamnă că ai supraviețuit. Bravo! Mă întorc peste o săptămână. Și știi ceva… Poate că… POATE că… vom vorbi. Dar numai dacă ursul în costum de baie e teafăr.
Ecranul se închise.
Alexandru se prăbuși pe canapea. Și pentru prima oară de mult timp… izbucni în râs. Amar. Dar cu o urmă de speranță.