Am ținut telefonul puțin mai departe de ureche.
— Ba da, Cristina. Pot.
— Ai înnebunit? Sunt facturi de aproape 38.000 de lei aici!
Am privit spre grădina distrusă din fața mea.
— Nu sunt facturile mele.
În cutie îi trimisesem copii după devizele pe care le obținusem în acea zi: refacerea gazonului, înlocuirea plantelor smulse, curățarea profesională a casei, repararea podelei zgâriate din living și înlocuirea câtorva obiecte deteriorate.
Deasupra tuturor pusesem un bilețel:
„Casă oferită gratuit. Curățenia și pagubele nu au fost incluse în cadoul de nuntă.”
— A fost o petrecere! strigă ea. Normal că se face mizerie!
— Mizerie înseamnă niște pahare rămase pe masă. Tu ai smuls plante din grădină.
— Erau niște flori!
Am închis ochii.
Exact asta nu înțelegea.
Pentru ea erau „niște flori”.
Pentru mine, unele dintre tufele acelea proveneau din plante îngrijite de bunica mea ani întregi.
— Ai avut permisiunea să folosești casa pentru nuntă, i-am spus. Nu să modifici proprietatea.
— Nu plătesc nimic.
— Atunci discutăm prin asigurare și, dacă va fi nevoie, prin avocat.
A închis.
Zece minute mai târziu m-a sunat soțul meu, Radu.
— Ce i-ai trimis Cristinei?
— Costul pagubelor.
A tăcut.
— Treizeci și opt de mii?
— Devizele sunt în cutie. Poți să le verifici.
— E sora mea.
— Știu.
— Tocmai s-a căsătorit.
— Știu și asta.
— Nu putem rezolva ca o familie?
Am privit arcul improvizat din grădină. Florile începuseră deja să se ofilească.
— Radu, i-am împrumutat gratuit un loc pentru nuntă cu două zile înainte. A distrus grădina bunicii mele, a lăsat casa plină de gunoi și mi-a spus să mă apuc eu de curățenie. Ce anume mai trebuie să fac pentru ca tu să consideri că m-am purtat ca o familie?
N-a răspuns.
După-amiază a venit la casă.
La început n-a spus nimic.
A mers prin curte, apoi prin living.
A văzut o urmă lungă pe parchet, acolo unde fusese târâtă o masă.
A găsit o pată de vin pe fotoliul bunicii.
În bucătărie, unul dintre dulapuri avea balamaua ruptă.
Apoi a ieșit în grădină.
— Doamne…
— Acum înțelegi?
Radu s-a apropiat de locul unde fusese una dintre tufele de trandafiri.
— Pe ăștia îi plantase bunica ta?
Am dat din cap.
Își amintea de ei.
Bunica îi dăduse chiar lui câțiva trandafiri într-o vară, când încă eram logodiți.
Radu și-a scos telefonul.
— Ce faci?
— O sun.
Cristina a răspuns aproape imediat.
— Spune-i că nu plătesc! am auzit-o strigând.
Radu a pus telefonul pe difuzor.
— Cristina, sunt la casă.
Tăcere.
— Și?
— Ai mințit.
— Despre ce?
— Mi-ai spus că au rămas câteva sticle și că ea face scandal din nimic.
— Pentru că asta face!
Radu s-a uitat la mine.
Apoi a spus calm:
— Ai până mâine seară să alegi. Ori plătești firmele care repară ce ai stricat, ori achiți tu direct lucrările după ce primești facturile.
— Ești fratele meu!
— Tocmai de aceea ți-am convins cumnata să-ți dea casa.
Cristina a început să plângă.
Apoi să țipe.
Apoi a spus că eu îl întorsesem împotriva familiei.
Radu a ascultat câteva secunde.
— Nu. Tu ai făcut asta singură.
Și a închis.
Credeam că lucrurile se vor termina acolo.
M-am înșelat.
În dimineața următoare am primit un mesaj de la fotograful nunții.
Nu-l cunoșteam.
„Cred că ar trebui să vedeți ceva înainte să șterg materialele brute.”
M-a sunat câteva minute mai târziu.
În timpul nunții, filmase pregătirile.
Pe una dintre înregistrări se vedea Cristina în grădină, cu două domnișoare de onoare.
Una dintre ele îi spunea:
— Ești sigură că avem voie să tăiem florile astea?
Cristina râdea.
— Cui îi pasă? Oricum casa asta stă mai mult goală. Și dacă se supără, o să-i treacă.
Apoi chiar ea arăta spre trandafiri.
— Luați-i și pe ăștia. Arată scump.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
Nu fusese neatenție.
Nu fusese haosul unei petreceri.
Știa exact că nu avea permisiunea.
Am trimis filmarea Cristinei și lui Radu.
N-am scris decât:
„Cred că discuția s-a încheiat.”
După mai puțin de o oră, m-a sunat proaspătul ei soț, Andrei.
Vocea lui era complet diferită de a ei.
— Îmi pare foarte rău. Cristina mi-a spus că i-ai dat voie să facă orice schimbare pentru nuntă.
— Nu i-am dat.
— Am înțeles.
A făcut o pauză.
— Voi plăti eu reparațiile.
— Nu vreau să începi căsnicia plătind singur pentru ce a făcut ea.
— Nici eu. Tocmai de aceea nu voi plăti singur.
În weekend, au venit amândoi.
Cristina nu mai țipa.
Stătea în curte cu brațele încrucișate, privind pământul gol.
I-am arătat fotografii vechi cu grădina.
Într-una eram copil, lângă bunica mea, amândouă murdare de pământ pe mâini.
— Tufa asta, am spus arătând fotografia, era exact acolo unde ți-ai pus arcul.
Pentru prima dată, Cristina nu avea o replică.
— Nu știam că înseamnă atât de mult pentru tine.
— Nu trebuia să știi. Trebuia doar să întrebi înainte să distrugi ceva ce nu era al tău.
Asta a făcut-o să tacă.
Până la urmă, Cristina și Andrei au achitat reparațiile în rate. Au venit și în două weekenduri să ajute la curățenie.
Nu toate plantele au putut fi salvate.
Asta m-a durut cel mai mult.
Dar grădinarul a reușit să recupereze câteva rădăcini din trandafirii bunicii și le-a replantat.
Primăvara următoare, una dintre ele a înflorit.
O singură floare.
Am stat mult timp în fața ei.
Radu a venit lângă mine.
— Crezi că bunica ta ar fi fost furioasă?
Am zâmbit.
— Pe Cristina?
— Da.
M-am gândit puțin.
— Nu. Bunica n-ar fi irosit energia pe asta.
— Ce ar fi făcut?
Am privit trandafirul.
— I-ar fi dat o mătură.
Radu a început să râdă.
Și am râs și eu.
Cutia aceea fusese numită de Cristina „cel mai urât cadou de nuntă primit vreodată”.
Poate că avea dreptate.
Dar înăuntru nu fusese răzbunare.
Fuseseră doar facturile pentru lucrurile pe care le distrusese.
Iar după ani întregi în care toată familia îi rezolvase problemele, Cristina primise în sfârșit un cadou pe care nimeni nu avusese curajul să i-l ofere:
consecințele propriilor alegeri.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.