Plutonierul a întors capul spre ea și a măsurat-o din priviri. A zâmbit strâmb, plin de dispreț.
— Și dumneata cine mai ești? Avocată? Sau vreo rudă de-a lui? Vezi-ți de treabă, doamnă, că nu te privește.
Sara nu a ridicat vocea. A respirat adânc. În jur, oamenii începeau să se oprească. Unii filmau cu telefonul. Alții șopteau între ei.
— Mă privește, a spus ea calm. Pentru că legea trebuie respectată de toți. Mai ales de cei care o aplică.
— Hai, lasă-mă cu lecțiile tale. Dă-te la o parte!
Atunci Sara a scos încet legitimația din geantă și a deschis-o larg, în fața tuturor.
— Căpitan de poliție Sara Ionescu, Inspectoratul General, a spus clar.
Plutonierul a încremenit. Fața i s-a albit. Colegii lui s-au uitat unul la altul, încurcați. Mihai, taximetristul, nu înțelegea ce se întâmplă. Se uita ba la ea, ba la plutonier.
— Doamnă… eu… n-am știut… a bâiguit plutonierul.
— Știu, a spus Sara. Exact asta e problema. Faceți ce faceți pentru că credeți că nimeni nu vede. Dar vede Dumnezeu, vede omul și, din păcate pentru dumneavoastră, văd și eu.
A cerut prin stație sprijin. În câteva minute, au apărut alte mașini de poliție. Un comisar a coborât și, după ce a ascultat totul și a văzut filmările oamenilor, a înțeles situația.
Plutonierul a fost încătușat chiar acolo, pe marginea drumului, sub privirile tuturor. Pentru luare de mită, abuz în serviciu și agresiune.
Mihai tremura. Nu de frică. De ușurare.
— Doamnă… nu știu cum să vă mulțumesc, a spus el cu lacrimi în ochi.
Sara i-a pus o mână pe umăr.
— Mulțumește-i lui Dumnezeu că ai avut curaj să spui adevărul. Și să nu mai taci niciodată când ești nedreptățit.
Apoi a urcat din nou în taxi.
— Unde mergem? a întrebat Mihai.
— Acasă, a zâmbit ea. Azi e o zi mare în familie.
Pe drum, Mihai conducea mai drept ca niciodată. Pentru prima dată după mult timp, simțea că legea chiar îl apără.
Când au ajuns, Sara i-a plătit cursa și i-a lăsat un bacșiș generos.
— Pentru copii, a spus simplu.
Mihai a rămas privind-o cum pleacă. Nu ca pe o căpitană de poliție. Ci ca pe un om drept.
Iar a doua zi, la nuntă, Sara a dansat, a râs și a fost doar soră. Dar undeva, pe o stradă din București, un om simplu știa că există speranță. Pentru că uneori, dreptatea chiar ajunge la timp.