Andrei stătea nemișcat, cu ochii închiși, încercând chiar să-și controleze respirația ca să nu se dea de gol. Înăuntrul lui însă, tensiunea creștea tot mai mult, ca un zgomot surd care nu mai putea fi ignorat. A auzit ușa închizându-se, apoi vocea Ioanei în coridor. Vorbea aproape în șoaptă, dar în liniștea biroului fiecare cuvânt se auzea clar.
— Alo… dumneavoastră sunteți? Da… sunt eu… — vocea ei a tremurat pentru o clipă, apoi s-a stăpânit. — Nu se simte bine. Nu răspunde… da, i-am verificat pulsul… există, dar e foarte slab…
Corpul lui Andrei s-a încordat. Se aștepta la panică, poate la un apel la ambulanță. Dar ceea ce a auzit apoi l-a făcut să-și încleșteze maxilarul.
— Nu… nu pot chema medicii acum… dumneavoastră ați spus că, dacă se întâmplă ceva, să vă sun mai întâi pe dumneavoastră…
În interiorul lui parcă s-a rupt ceva. „Pe cine — dumneavoastră?..” i-a trecut prin minte, în timp ce un fior rece i-a străbătut spatele.
— Da, înțeleg… — a continuat Ioana și mai încet. — Doar că nu credeam că se va întâmpla atât de repede…
Andrei abia se abținea să nu deschidă ochii. Gândurile i se învârteau haotic. Cineva îi dăduse instrucțiuni? Cineva pregătise totul dinainte? Înseamnă că, în tot acest timp… ea nu fusese doar o simplă secretară?
— Bine… voi face cum ați spus… — vocea ei devenise și mai controlată. — Dar dacă își revine mai repede?..
O pauză scurtă, încărcată.
— Am înțeles.
Apelul s-a încheiat. Andrei a simțit cum inima începe să-i bată mai repede. Nu mai era doar un joc — adrenalina era reală. După câteva secunde, ușa s-a deschis din nou, iar pașii ușori ai Ioanei s-au apropiat. Erau aproape imperceptibili, dar el îi simțea prezența ca pe ceva concret.
A trecut o secundă, apoi încă una, iar Ioana a oftat încet.
— Deci… s-a întâmplat… — în vocea ei nu era panică, ci o oboseală grea, reținută.
S-a aplecat mai aproape, iar Andrei i-a simțit respirația.
— Îmi pare rău… — a șoptit abia auzit.
Tocmai acel cuvânt l-a făcut să deschidă ochii brusc. Ioana a făcut un pas înapoi, cu ochii larg deschiși de surpriză.
— Dumneavoastră… sunteți conștient?!
Andrei s-a ridicat în scaun și a privit-o fix, rece.
— Pe cine ați sunat?
Tăcerea s-a așternut imediat între ei. Ioana nu a răspuns pe loc, părea că își alege cuvintele.
— Am auzit tot — a continuat el. — Cine v-a dat instrucțiuni? Cine v-a spus să nu chemați medicii?
Ea și-a coborât încet privirea. În acel moment, Andrei a înțeles că nu se înșelase.
— Răspundeți. Acum.
Ioana a tras aer adânc în piept, apoi l-a privit din nou. În ochii ei nu era frică, ci o liniște obosită.
— Mama dumneavoastră — a spus încet.
Lumea parcă s-a oprit pentru o clipă.
— Ce?
— Am sunat-o pe mama dumneavoastră — a repetat ea calm.
Andrei s-a ridicat brusc.
— Eu nu am mamă.
— Aveți — a răspuns Ioana la fel de liniștit. — Doar că nu mai vorbiți de ani de zile.
Cuvintele acestea l-au lovit mai tare decât se aștepta.
— Mințiți.
— Nu. Nu lucrez aici întâmplător.
În interiorul lui s-au amestecat tensiunea și ceva mai vechi, mai profund.
— Atunci explicați. În detaliu.
Ioana a dat din cap și a făcut un pas înapoi.
— Cu câteva luni în urmă, m-a contactat o femeie în vârstă, foarte hotărâtă. Știa totul despre dumneavoastră — unde lucrați, cum trăiți, ce obiceiuri aveți.
Andrei și-a strâns pumnii.
— Continuați.
— Mi-a spus că v-ați pierdut încrederea în oameni. Că nu mai credeți în nimeni și că asta… vă distruge încet — a spus Ioana calm, dar ferm.
Andrei a zâmbit amar.
— Foarte emoționant.
— Nu mi-a cerut să vă spionez — a adăugat Ioana. — Mi-a cerut altceva.
— Ce anume?
Ioana l-a privit direct în ochi.
— Să aflu dacă mai sunteți capabil să aveți încredere în cineva.
Andrei a rămas nemișcat. Cuvintele acelea au nimerit exact unde trebuia.
— De aceea m-a făcut să vă angajați?
— Da.
— A fost un test?
— Într-un fel.
Andrei a început să se plimbe nervos prin birou.
— Și ce trebuia să faceți? Să așteptați să cedez?
— Nu. Mi-a spus doar să lucrez cinstit și, dacă ajungeți într-o situație vulnerabilă, să fac ceea ce este corect.
Andrei s-a oprit.
— Și pentru dumneavoastră corect a fost să nu chemați ambulanța?
Ioana a oftat.
— Am vrut. Imediat. Dar ea mi-a spus că uneori aveți stări rele din cauza stresului și că cel mai important este să nu intru în panică.
Andrei s-a încruntat.
— Stări rele?
— Da. Își face griji pentru dumneavoastră.
Tăcerea s-a așternut din nou. Andrei s-a lăsat încet pe scaun. În mintea lui au apărut ani întregi de amintiri: certuri, cuvinte grele, momentul în care a rupt orice legătură.
— De ce nu m-a sunat ea însăși? — a întrebat încet.
Ioana a zâmbit trist.
— Pentru că nu ați fi răspuns.
Andrei și-a coborât privirea. Era adevărat.
— Mi-a spus un lucru înainte să accept acest job — a continuat Ioana.
— Ce?
— „Nu este un om rău. Doar a încetat să creadă că există oameni care nu îl vor trăda.”
Andrei a închis ochii. În el s-a mișcat ceva diferit — nu furie, ci un sentiment greu și cald în același timp.
— Credeam că toți vor doar să profite de mine… — a spus încet.
— Uneori se întâmplă. Dar nu întotdeauna — a răspuns Ioana calm.
Andrei a privit-o.
— Dumneavoastră nu ați profitat.
— Nu.
— De ce?
Ioana a ridicat ușor din umeri.
— Pentru că nu sunt așa.
Andrei a schițat un zâmbet slab.
— Sau pentru că mama mea era în spatele dumneavoastră?
Ioana a dat din cap.
— Dacă aș fi fost așa cum credeți, nicio mamă nu m-ar fi oprit.
Cuvintele ei erau prea sincere ca să fie o minciună. Andrei a privit-o mult timp, apoi a întrebat încet:
— Este în viață?
— Da.
Andrei a tras adânc aer în piept.
— Dați-mi numărul ei.
Ioana a scris numărul pe o foaie și i l-a pus în față. El l-a privit îndelung, apoi a luat telefonul și a format.
Semnalele păreau nesfârșite.
— Alo?.. — s-a auzit o voce slabă și tremurată.
Andrei a închis ochii.
— Mamă… sunt eu.
La celălalt capăt s-a făcut liniște, apoi s-a auzit un suspin. Andrei a strâns telefonul și în acel moment a înțeles un lucru simplu, pe care îl ignorase prea mult timp: nu toți oamenii intră în viața noastră ca să ne trădeze. Unii vin ca să ne aducă înapoi la noi înșine.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.