Isabela a pășit spre lift, cu inima bătându-i calm, deși stomacul i se strângea. Nu era prima oară când era ignorată. Dar felul în care privirile alunecau peste ea, fără s-o vadă, îi confirma bănuiala.
La etajul al șaptelea, ușile liftului s-au deschis. Acolo se afla departamentul coordonat de Iulian Mena. Un nume care apăruse de mai multe ori în rapoartele anonime.
Când a intrat în birou, conversațiile s-au oprit pentru o clipă. Apoi au continuat, în șoaptă. Unii o măsurau din cap până-n picioare, alții își dădeau coate și zâmbeau strâmb.
Isabela s-a apropiat de biroul auxiliar, cu un dosar sub braț.
— Scuzați-mă, a spus calm. Caut departamentul de resurse umane.
N-a apucat să termine propoziția.
— Tu? a izbucnit o voce. Tu cauți resurse umane?
Iulian se ridicase în picioare, cu un aer de stăpân absolut.
— Aici nu e piață, a continuat el. Ce cauți, femeie?
Isabela l-a privit drept în ochi.
— Am fost chemată pentru o discuție.
Râsete scurte s-au auzit în jur.
— Uită-te la tine, a spus Iulian, apropiindu-se. N-ai bani nici de pantofi decenți și vii să ne faci nouă timp pierdut?
Apoi au urmat cuvintele care au înghețat încăperea.
„Ieși din fața mea, cerșetoareo.”
Și umilința supremă. Acum, udă leoarcă, Isabela respira adânc. Nu plângea zgomotos. Nu țipa. Stătea dreaptă. Iulian a făcut un pas înapoi, satisfăcut.
— Curățenia e pe hol, a spus. Să nu lași mizerie.
Atunci, Isabela și-a scos încet telefonul. A format un singur număr.
— Bună dimineața, Andrei, a spus liniștit. Te rog să urci imediat la etajul șapte. Da. Acum.
Iulian a râs disprețuitor.
— Ce-o să faci? Chemi pe cineva să-ți stoarcă hainele?
Ușile liftului s-au deschis din nou. Directorul general al grupului, consilierul juridic și șeful de securitate au intrat în birou. Fața lui Iulian s-a albit.
— Doamnă Popescu, a spus Andrei, înlemnit când a văzut-o udă. Ce s-a întâmplat?
Isabela și-a scos sacoul ud și l-a așezat pe birou.
— Domnul Mena tocmai mi-a explicat „locul meu în lume”.
Tăcerea a devenit grea.
— Poftiți? a bâiguit Iulian.
Andrei s-a întors spre el, cu o privire tăioasă.
— Îți prezint pe cineva, Iulian. Proprietara Grupului Altavista. Unicul acționar. Șefa ta.
Un murmur a străbătut biroul. Iulian s-a clătinat.
— Nu… nu se poate… a șoptit el.
— Ba se poate, a spus Isabela. Și mai pot ceva.
A scos din dosar câteva foi.
— Aici sunt plângerile. Zece. Cu semnături. Cu martori. Cu date.
Iulian a căzut pe scaun.
— Începând de azi, ești concediat. Contractul tău se încheie pentru abuz, umilire și comportament inuman.
Securitatea s-a apropiat.
— Iar voi, a spus Isabela, întorcându-se spre ceilalți, să știți un lucru. Oricine umilește un om pentru că pare sărac, va pleca din această firmă.
A ieșit din birou cu capul sus. Apa îi picura din păr, dar fiecare pas era sigur. Pentru prima oară, Altavista devenea cu adevărat o companie demnă de numele ei. Iar Isabela știa că adevărata curățenie abia începuse.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.