Mihai a ajuns în mai puțin de zece minute.
Pentru Robert, au fost cele mai lungi zece minute din viața lui.
Ținea mâna Beatricei și simțea cum îi arde palma. Fetițele îl priveau ca pe ultima lor șansă. Nu mai era milionarul din reviste. Nu mai era omul rece care negocia milioane de lei fără să clipească. Era doar un bărbat îngenuncheat în fața trecutului său.
Când mașina a oprit în fața curții, vecinii au început să scoată capetele pe ferestre. Un BMW negru, lucios, într-un loc unde oamenii abia aveau bani de chirie. Contrastul era dureros.
Robert a luat-o pe Beatrice în brațe. Era atât de ușoară, încât l-a lovit realitatea mai tare decât orice cuvânt. Femeia care cândva râdea din toată inima, care visa la o casă mică la marginea orașului și la copii care să alerge prin curte, ajunsese o umbră.
— Stați cu mine, da? — le-a spus fetițelor. — Nu plecați nicăieri.
La spitalul privat unde era abonat, lucrurile s-au mișcat instant. Când a rostit numele lui la recepție, ușile s-au deschis fără întrebări. Analize, perfuzii, medici chemați de acasă.
Diagnosticul a căzut ca un trăsnet: infecție severă netratată, complicații, malnutriție. Încă puțin și ar fi fost prea târziu.
Robert a semnat fără să citească. Oricât costa, nu conta. Zeci de mii de lei? Sute? Nu mai avea nicio importanță.
În sala de așteptare, fetițele stăteau lipite de el. Una îl ținea de mână, cealaltă adormise cu capul pe umărul lui.
— De ce nu ai venit până acum? — a întrebat una, cu glas mic.
Întrebarea i-a sfâșiat sufletul.
Adevărul era simplu și rușinos. Plecase. Când Beatrice îi spusese că e însărcinată, el alesese cariera. Banii. „Nu sunt pregătit”, îi spusese atunci. Iar ea, mândră, plecase fără să-i mai ceară nimic.
Ani de zile nu căutase. Se convinsese că a fost mai bine așa.
Dar nu fusese.
După două zile de tratament, Beatrice a deschis ochii limpede. Slabă, dar conștientă. Când l-a văzut lângă pat, a lăcrimat.
— Ai venit… a șoptit.
— Am fost un prost, a spus el simplu. Dar nu mai plec.
Nu i-a promis palate. Nu i-a promis conturi grase. I-a promis doar că va fi acolo. Pentru ea. Pentru fete.
În următoarele luni, viața lui Robert s-a schimbat din temelii. A anulat logodna. A început să-și reducă programul. A cumpărat o casă normală, într-un cartier liniștit din București, nu un conac rece.
Într-o seară de vară, stătea în curte, privind cum gemenele se joacă. Beatrice, încă slabă, dar zâmbitoare, stătea lângă el.
— Ții minte brățara? l-a întrebat ea.
A zâmbit. Fetițele purtau acum fiecare câte una nouă, făcute de el. Aceleași culori. Roșu, alb, turcoaz și o mărgea neagră la mijloc.
— Norocul nu se terminase, a spus el încet. Doar eu rătăcisem drumul.
Pentru prima dată după mulți ani, telefonul lui a vibrat și nu s-a uitat la el.
Pentru că în sfârșit înțelesese ceva ce nu se poate cumpăra cu niciun milion de lei: familia nu e un detaliu din trecut.
E totul.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.