Casa nu era o cocioabă, așa cum își imaginase. Era o vilă veche, cu etaj, ziduri groase din cărămidă roșie și o curte mare, îngrădită cu fier forjat. Poarta scorojită stătea întredeschisă, iar pe stâlpi se vedeau încă urme de tencuială sculptată. Andrei a oprit, cu inima bătându-i neregulat.
A coborât din autobuz și a rămas nemișcat câteva clipe. Locul nu părea părăsit. Curtea era curată, iar pe prispa largă se vedea o ghiveci cu mușcate uscate, dar aranjate cu grijă. A găsit cheia exact unde spusese femeia. A descuiat.
Înăuntru mirosea a lemn vechi și a mere uscate. Mobilă trainică, covoare țesute, icoane pe pereți. Pe masă, într-un bol, erau câteva scrisori vechi și o fotografie îngălbenită. Andrei a luat-o în mână.
În poză era el.
Mai tânăr, cu halat alb, într-o sală de operație. Lângă el, o femeie mai în vârstă, zâmbitoare, cu basma pe cap.
Andrei a simțit cum i se taie picioarele.
Pe spatele fotografiei scria: „Doamna Ana, viața mea, salvată în 2001”.
Și-a adus aminte. Era rezident atunci, la un spital din Iași. O bătrână adusă de urgență, fără familie, fără bani. O operație grea, făcută noaptea, cu riscuri enorme. El insistase să o opereze, deși șeful de secție refuzase. O salvase.
Aceea fusese bunica Cătălinei.
Andrei s-a așezat pe scaun, copleșit. Casa nu era o întâmplare. Era o datorie veche, întoarsă după ani.
A doua zi, au venit doi oameni din sat. Primarul și preotul. Știau cine fusese Andrei. Știau și de condamnare. Dar știau și altceva: spitalul din orașul apropiat rămăsese fără chirurg. Nimeni nu voia să vină.
„Dacă vrei… ai putea ajuta”, i-a spus primarul, simplu.
Andrei a început ca voluntar. A cusut răni, a salvat vieți, a adus pe lume copii. Oamenii au început să-l caute. Nu-l întrebau de trecut. Îl judecau după mâinile lui.
După trei luni, Cătălina a venit cu fetița. I-a pus-o în brațe.
„O cheamă Ana”, a spus.
Andrei a zâmbit pentru prima dată după mulți ani. Nu mai era un om fără drum. Viața îi dăduse, în sfârșit, un loc unde să rămână.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.