Matei s-a uitat de la sora lui la mama lui, apoi la mine. Zâmbetul de pe fața lui dispăruse complet.
— Roxana, a spus el încet, ce vrei să spui cu asta?
Fata nu s-a clintit. Și-a îndreptat spatele și a vorbit rar, clar, așa cum o făcea când știa că spune un adevăr important.
— Am văzut poza. De mai multe ori. Bunica nu o ținea bine ascunsă. Și am auzit-o vorbind la telefon.
Un murmur a trecut prin curte. Oamenii se apropiau, atrași de tensiune ca de un foc.
Darina a izbucnit:
— Taci! Nu știi ce vorbești!
Dar vocea ei tremura.
Matei s-a întors spre mama lui.
— Mamă… e adevărat?
Tăcerea ei a fost mai zgomotoasă decât orice răspuns.
Unchiul lui Matei și-a dres glasul. Cineva a spus „Doamne ferește”. O vecină și-a făcut cruce.
Eu stăteam pe scaun, cu Eliza lipită de piept, încercând să-mi țin respirația sub control. Nu știam ce e adevărat. Dar știam un lucru: femeia care mă umilise tocmai își pierdea masca.
— Era acum mulți ani… a murmurat Darina într-un final. Nu e treaba nimănui.
— Ba este, a spus Matei, cu o voce pe care nu i-o mai auzisem. Ne-ai făcut de rușine soția și copilul. În fața tuturor.
S-a apropiat de mine și mi-a pus mâna pe umăr. Gestul m-a făcut să plâng în sfârșit.
— Eliza e copilul meu, a continuat el. Și al soției mele. Oricine ar îndrăzni să spună altceva, nu mai face parte din viața noastră.
Roxana s-a așezat înapoi pe scaun. I-am prins mâna sub masă. Era caldă.
— Ai fost curajoasă, i-am șoptit.
Petrecerea s-a destrămat rapid. Oamenii au plecat pe rând, stânjeniți, șoptind. Corturile albe nu mai păreau festive. Doar triste.
În seara aceea, ne-am urcat în mașină și am plecat fără să ne uităm înapoi. Fără scandal. Fără explicații.
Acasă, Matei a luat-o pe Roxana în brațe.
— Îți mulțumesc că ai spus adevărul. Dar data viitoare, vino la noi, bine?
Fata a dat din cap.
Am pus-o pe Eliza în pătuț. Dormea liniștită, fără să știe nimic din ce se întâmplase.
În noaptea aceea, am înțeles ceva simplu și dureros: familia nu e sângele care te judecă. E omul care te apără când e cel mai greu.
Și, pentru prima dată, m-am simțit cu adevărat acasă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.