…— ba da, am trecut-o, Oleg, am spus calm. Și tu ai semnat.
Tăcerea care a urmat a fost grea, apăsătoare. Se auzea doar bâzâitul frigiderului și traficul îndepărtat de pe bulevard. În apartamentul nostru din Brașov, construit cărămidă cu cărămidă, se prăbușea o lume.
Am scos din sertar un dosar subțire, albastru. L-am pus pe masă, între noi. Ca pe o piesă de șah.
— Aici sunt copiile. Statutul firmei, actele adiționale, semnăturile tale. Notarizate. Tot.
A întins mâna, dar s-a oprit la jumătate. Degetele îi tremurau.
— Chiar crezi că asta te salvează? — a mormăit. — Am avocați. Am bani.
— Aveai bani, — l-am corectat. — Firma nu mai poate funcționa legal. Orice transfer e nul. Conturile sunt blocate până la clarificare. Iar „fondul de rezervă”…
M-am oprit intenționat.
— Ce fond? — a șoptit.
— Fondul meu. Zece ani de salarii, bonusuri, dividende. Tot ce n-ai observat. Aproape 1.200.000 de lei.
Fața i s-a golit de culoare. S-a lăsat pe spate, ca și cum cineva i-ar fi tras scaunul de sub picioare.
— Tu… tu m-ai jefuit?
— Nu, — am spus liniștită. — M-am protejat.
Am văzut atunci frica adevărată. Nu pentru mine. Pentru el. Pentru imaginea lui, pentru amante, pentru „viața nouă”.
— Cătălina știe? — a întrebat, cu vocea spartă.
— Va afla. Curând. Și băncile. Și partenerii.
M-am ridicat de la masă. Pentru prima dată în seara aceea, am simțit oboseala. Dar și o ușurare profundă.
— Ai vrut să o iei de la zero, Oleg. Ei bine, o vei face. Fără firmă. Fără casă. Fără mine.
Am mers spre dormitor și mi-am luat geanta pregătită de mult. Nu cu haine. Cu acte.
La ușă m-am oprit.
— Știi ce e ironic? — am spus fără să mă întorc. — Dacă ai fi avut curajul să-mi spui adevărul acum zece ani, poate n-aș fi deschis niciodată acel fișier.
Am închis ușa încet.
Afară, aerul de seară era rece și curat. Am inspirat adânc. Pentru prima dată după ani, simțeam că respir cu plămânii mei.
Nu câștigasem doar bani. Câștigasem libertate.
Și liniștea aceea simplă, românească, pe care o simți când știi că n-ai fost naivă. Când știi că ai avut răbdare. Și că, la final, socotelile chiar ies.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.