— Țăran? — a repetat primarul, ridicând sprânceana.
— Dacă el e țăran, atunci noi toți suntem niște învățăcei pe lângă el.
Costică a lăsat farfuria din mână și a făcut un pas în spate, jenat.
— Dom’ primar, nu trebuia…
— Ba trebuia — l-a întrerupt primarul.
— Pentru că fără dumneavoastră, comuna asta nu ar fi ce este azi.
Frații se uitau unul la altul, fără să înțeleagă.
Primarul s-a întors spre ei.
— Știți cine a donat terenul pentru dispensar?
— Cine a plătit din buzunarul lui asfaltarea drumului?
— Cine a ajutat zeci de familii cu bani, fără să ceară nimic înapoi?
Tăcere.
— Fratele vostru — a spus rar.
— Costică.
Simona a înghițit în sec.
— Dar… el e doar un agricultor…
Primarul a zâmbit amar.
— Un agricultor care a muncit 30 de ani.
— Care a vândut grâu când era ieftin și a strâns leu cu leu.
— Care a împrumutat oameni când băncile îi refuzau.
Bogdan s-a așezat pe scaun.
— Și testamentul? — a întrebat, aproape șoptit.
Primarul a făcut un semn discret, iar din curte a intrat un avocat îmbrăcat sobru.
— Am fost chemat să citesc voința tatălui dumneavoastră — a spus calm.
— Pentru că a cerut să fie făcută publică în fața tuturor.
A deschis dosarul.
— „Casa părintească, terenurile și economiile mele…” — a citit.
Bogdan a zâmbit deja.
— „…revin celui care a avut grijă de mine până la final.”
Zâmbetul i s-a șters.
— „Fiului meu, Costică.”
Un murmur a străbătut camera.
— „Celorlalți copii le-am oferit educație, sprijin și șanse.
Costică mi-a oferit timp, muncă și inimă.”
Simona a început să plângă.
Radu s-a ridicat brusc.
— Tată, noi n-am știut…
Costică a ridicat mâna.
— Nu contează.
S-a uitat la frații lui, unul câte unul.
— Eu n-am vrut niciodată mai mult decât liniște.
— N-am muncit ca să fiu lăudat.
Primarul s-a apropiat.
— Și totuși, satul întreg vă respectă.
Costică a zâmbit ușor.
— Pentru că aici, la țară, valoarea omului nu se măsoară în mașini sau diplome.
— Se măsoară în fapte.
Frații au plecat capul.
În acea seară, în vechea casă din Buzău, nimeni nu s-a mai lăudat.
Și pentru prima dată, succesul a avut chipul muncii cinstite.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.