Andrei a simțit cum i se strânge stomacul când i-a urmărit privirea. La câțiva metri distanță, lângă gardul șantierului, stătea un bărbat bine îmbrăcat, cu ochelari de soare și telefonul lipit de ureche. Nu părea grăbit. Părea sigur pe el. Prea sigur.
„Cum te cheamă?”, a întrebat Andrei, fără să-și ia ochii de la străin.
„Ioana”, a răspuns ea, aproape fără voce. „Te rog… nu mai e timp.”
Muncitorii murmurau, șeful de echipă se apropia deja, iar situația scăpa de sub control. Andrei nu era genul care să se bage în necazuri. Trăia simplu, din salariu în salariu, într-o garsonieră mică din Berceni, cu rate la bancă și griji destule. Dar ceva în ochii Ioanei l-a lovit direct în piept. Nu era nebunie. Era frică pură.
„Dacă te ajut… ce se întâmplă?”, a întrebat el.
„Scap”, a spus ea. „Și tu primești tot ce pot să-ți dau. Am bani. Dar mai ales… te scap și pe tine de ceva ce nu știi încă.”
În acel moment, bărbatul de la gard a făcut un pas înainte.
Andrei a luat o decizie pe care n-o mai putea întoarce.
„Bine”, a spus răspicat. „Ne căsătorim.”
Ioana a izbucnit în plâns. Nu de fericire. De ușurare.
Două ore mai târziu, erau într-o mașină veche, mergând spre o primărie de sector. Pe drum, Ioana i-a spus totul. Fugise de un afacerist local, un om cu relații, care voia să o oblige să semneze niște hârtii pentru o datorie care nu era a ei. O „hârtie cu datorie” falsificată. Când a refuzat, au început amenințările. Un bărbat căsătorit nu mai era o țintă ușoară. Asta era șansa ei.
Căsătoria a fost simplă. Grăbită. Două semnături, două buletine, un funcționar plictisit. Afară, soarele apunea.
Problemele însă abia începeau.
În următoarele săptămâni, au jucat rolul de soț și soție. La început stângaci. Apoi din ce în ce mai natural. Ioana s-a mutat la Andrei. Gătea. Râdea. Dormeau în camere separate, dar serile se prelungeau în discuții despre copilărie, despre eșecuri, despre visuri uitate.
Bărbatul periculos a dispărut. Datoria a fost anulată oficial. Ioana era liberă.
Într-o seară, Andrei a găsit pe masă un plic. Înăuntru, 50.000 de lei și un bilet:
„Așa cum am promis. Mulțumesc. Mâine plec.”
Andrei a citit de trei ori. A intrat în cameră.
Ioana își făcea bagajele.
„Nu pot să iau banii”, a spus el. „Și nici nu vreau să pleci.”
Ea s-a oprit. L-a privit lung.
„Știi că trebuia să fie doar un joc.”
„Știu”, a spus el. „Dar pentru mine n-a mai fost de mult.”
Tăcerea a durat câteva secunde. Apoi Ioana a lăsat bagajul jos.
Au depus actele de divorț câteva luni mai târziu. Dar nu s-au mai despărțit niciodată.
Un an mai târziu, s-au căsătorit din nou. De data asta cu flori, cu părinți emoționați, cu o masă la un restaurant de cartier și muzică populară.
Pe invitație scria simplu:
„Uneori, viața te lovește pe nepregătite. Alteori, îți dă exact ce ai nevoie.”
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.