„Ce-i prostia asta?” a mormăit tata, împingând dosarul cu vârful cuțitului.
— Actele casei, am răspuns. Ale mele.
Clara a râs, dar râsul i s-a frânt când a văzut ștampilele, semnăturile, extrasul de carte funciară. A început să răsfoiască, cu degete tremurânde.
— Nu se poate… Casa asta e a noastră!
— A fost, am corectat. Ați ipotecat-o, ați pierdut-o. Eu am cumpărat-o legal, acum trei luni.
Sirenele se apropiau. Le auzeam clar.
Am strâns-o pe Maria la piept. Tremura, dar respira. Sângele îi păta puloverul meu vechi.
— Bunicule… a șoptit ea, uitându-se speriată spre Adrian.
Atunci ceva s-a rupt definitiv în mine.
— Nu mai e bunicul tău, i-am spus încet. Nu mai e nimic pentru noi.
Poliția a intrat în casă înainte ca cineva să mai spună ceva. Vecinii ieșiseră deja pe la porți. Clara plângea isteric. Adrian țipa că e o conspirație.
— Doamnă, a spus un agent, copilul are nevoie de ambulanță.
— Știu, am răspuns. Vine.
În timp ce îi puneau cătușele, Adrian s-a uitat la mine cu ură pură.
— O să regreți, Elena. N-ai fi nimic fără numele nostru.
M-am uitat la el fără nicio emoție.
— Am devenit cine sunt în ciuda voastră.
Maria a fost dusă la spital. Comoție ușoară. Câteva copci. Medicii au spus că a avut noroc.
Eu știam altceva: nu fusese noroc. Fusese limita.
În dimineața următoare, la ora șase, i-am scos din casă. Cu executor judecătoresc. Cu poliție. Cu lege.
La prânz, conacul era gol.
Am deschis ferestrele. Am aerisit. Am aruncat fețele de masă, paharele, tablourile. Am păstrat doar un lucru: o fotografie veche cu mine copil, înainte să învăț ce înseamnă frica.
După câteva luni, am vândut casa. Cu banii, am cumpărat o casă mică, la marginea orașului. Cu curte. Cu liniște.
Maria doarme acum fără să tresară noaptea.
Uneori mă întreabă:
— Mami, de ce oamenii mari sunt răi?
O strâng în brațe și îi spun adevărul simplu:
— Pentru că n-au învățat niciodată să iubească.
Dar noi am învățat. Și asta e suficient.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.