Ana iubise râsetele copiilor. Spunea mereu că o casă mare, fără glasuri de copii, e doar o clădire scumpă și goală. După moartea ei, Mihai investise în renovări, în mobilă nouă, în sisteme de securitate. Dar nu reușise să aducă viață înapoi.
Până acum.
A făcut câțiva pași înainte, iar pietrișul a trosnit ușor sub pantofii lui. Maria s-a întors speriată. Când l-a văzut, s-a ridicat brusc, încercând să-și curețe uniforma murdară.
— Domnule Popescu… n-am știut că ați venit.
Copiii s-au lipit de picioarele ei.
— Tati! au strigat amândoi deodată.
Vocea lor era luminoasă. Nu o mai auzise așa de mult timp.
— Ce faceți aici? a întrebat Mihai calm, deși inima îi bătea nebunește.
— Ne jucăm, a spus Andrei simplu. Maria ne-a făcut uriași.
Mihai s-a uitat la Maria. Ochii ei erau obosiți, dar sinceri.
— Ioana spune că le e frică de tine, a spus el direct.
Maria a înghițit în sec.
— Nu e adevărat, a șoptit. Plâng uneori… ca toți copiii. Dar nu de mine. De dor. De mama lor.
Cuvintele au căzut greu.
Mihai s-a lăsat pe o bancă de piatră. Pentru prima dată, cineva spunea adevărul fără ocolișuri.
— Știi cât câștig aici? a întrebat el brusc.
— 2.800 de lei, a răspuns ea fără să clipească.
— Ai putea câștiga mai mult în oraș.
Maria a zâmbit slab.
— Da. Dar aici contează altceva.
Copiii s-au suit pe genunchii lui Mihai. Nu mai făcuseră asta de luni întregi.
— Tati, Maria ne citește seara, a spus Matei. Și nu stinge lumina până adormim.
Un nod i-a strâns pieptul.
În seara aceea, Mihai nu s-a dus la cină cu Ioana. A rămas acasă. A mâncat cu copiii la masa mare din bucătărie. Supă simplă, pâine caldă. Maria a stat la capătul mesei, nesigură.
— Stai cu noi, i-a spus Mihai.
După ce copiii au adormit, Mihai a ieșit pe terasă. Aerul mirosea a iarbă udă.
Ioana a sunat.
— Ai concediat-o? a întrebat imediat.
— Nu, a răspuns el.
— Atunci eu nu mai pot veni acolo.
Mihai a închis ochii. Pentru prima dată, nu a simțit panică.
— Cred că e mai bine așa, a spus calm.
A doua zi, a reziliat logodna. Fără scandal. Fără explicații lungi.
În lunile care au urmat, casa s-a umplut de viață. Nu luxul a schimbat totul, ci prezența unei femei simple, care știa să asculte.
Într-o dimineață, Mihai a prins-o pe Maria râzând cu copiii, iar pentru prima dată după mult timp, a simțit pace.
Nu era o poveste despre bani.
Era o poveste despre adevăr.
Și despre cum uneori, acasă nu e un loc.
E un om.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.