…Zăpada din curte nu mai era doar zăpadă.
Pe suprafața albă, neatinsă, se vedeau urme. Nu de om. Nici de câine. Urme adânci, ciudate, ca și cum cineva se plimbase noaptea, încet, cu grijă, ocolind casa.
Elena a simțit cum i se face pielea de găină. A coborât cele două trepte ale prispei și s-a apropiat. Urmele porneau de la poartă, traversau curtea și se opreau chiar sub fereastra dormitorului.
Acolo, zăpada era mai tasată.
Ca și cum cineva ar fi stat pe loc. Mult timp.
Inima i-a început să bată nebunește. Dacă ar fi ieșit seara trecută să curețe curtea, ar fi șters tot. N-ar fi știut nimic. Ar fi dormit liniștită, fără să bănuiască nimic.
A intrat repede în casă și a pus mâna pe telefon. Ion nu răspundea. A mai sunat o dată. Nimic.
Atunci a auzit zgomotul.
Un scârțâit ușor, venit dinspre poartă.
Elena a tras perdeaua de la bucătărie, cu degetele tremurânde. Un bărbat stătea afară, îmbrăcat într-o geacă închisă la culoare. Se uita spre casă, fix, fără să miște.
Nu era Ion.
A făcut un pas în spate, speriată. Apoi a sunat la 112, cu vocea abia șoptită. Poliția a ajuns repede. Bărbatul a încercat să fugă, dar urmele din zăpadă l-au trădat. L-au prins la câteva case distanță.
Avea asupra lui o rangă.
La secție, Elena a aflat adevărul. Bărbatul era un hoț din zonă. De câteva săptămâni dădea spargeri în sate. Urmărea casele unde bărbații plecau noaptea la muncă. Aștepta să vadă dacă dimineața curtea e curățată. Dacă era, știa că cineva a ieșit, că e activitate, că nu e sigur.
Dacă zăpada rămânea neatinsă… intra.
— Dacă ieșeați aseară la lopată, spunea polițistul, azi probabil nu mai găseați nimic în casă. Sau… mai rău.
Elena a simțit cum i se înmoaie picioarele.
În drum spre casă, a trecut pe la magazinul „La Doi Pași”. A privit în jur, sperând să vadă bătrânica. N-o mai era.
Nimeni nu știa de ea.
Seara, când Ion s-a întors, Elena i-a povestit tot. El a ascultat în tăcere, apoi a strâns-o în brațe, mai strâns decât o făcuse vreodată.
— Ai făcut bine că n-ai ieșit, a spus încet.
Elena a ieșit apoi în curte și s-a uitat la zăpada care începea să se topească. A luat lopata și a curățat-o cu grijă. De data asta, fără frică.
Știa un lucru sigur.
Uneori, un gest mic — o franzelă plătită, câțiva lei în plus — se întoarce înapoi sub forma unei vieți salvate.
Iar unele avertismente, spuse în șoaptă, nu sunt deloc întâmplătoare.