Ion a tras un scaun și a așezat-o pe Rosa jos, aproape cu forța. Fața ei era albă ca varul, iar ochii îi tremurau.
— Respiră, femeie… respiră, te rog, îi spunea el, de parcă vocea lui putea ține lumea la loc.
După câteva minute, Rosa a reușit să vorbească.
— Mama mea… eu știam că a murit când eram mică. Tata mi-a spus că n-a mai putut avea grijă de mine. M-a lăsat la o mătușă… și apoi la orfelinat.
Ion a deschis alte hârtii. Scrisori. Chitanțe. Hârtii de la primărie. Și un jurnal, legat cu sfoară.
Rosa l-a deschis cu grijă. Scrisul era tremurat, dar cald.
„Dacă citești asta, înseamnă că m-ai găsit. Sau că ai fost adusă aici.”
Sara scria despre anii grei, despre un sat mic din Ardeal, despre o femeie singură cu un copil, despre bârfe, rușine și o decizie care o bântuise toată viața: să-și lase fata unde credea că va avea o șansă.
„Casa asta am făcut-o pentru tine. Am pus fiecare leu deoparte. Am săpat cu mâinile mele. Am așteptat o viață.”
Rosa plângea în hohote. Nu era plâns de supărare. Era plânsul acela adunat dintr-o viață întreagă.
În următoarele zile, au aflat adevărul de la primărie. Casa era trecută pe numele Rosei. Cu acte în regulă. Cu un mic teren în jur. Și cu o sumă de bani lăsată într-un cont: suficient cât să trăiască modest, dar fără frică.
Ion a ieșit într-o dimineață în fața ușii săpate în deal. Soarele bătea altfel acolo sus. Parcă mai cald.
— Vezi tu, Rosa… uneori pierzi tot ca să ajungi unde trebuia să fii de la început.
Copiii au aflat. Mihai a sunat, brusc amabil. Ana a vrut „să vorbească”. Andrei a trimis un mesaj scurt.
Rosa le-a răspuns tuturor la fel: politicos, calm și clar.
— Suntem bine. Avem unde sta. Nu mai avem nevoie de nimic.
Și, pentru prima dată, nu era o minciună.
Au rămas acolo. Ion a pus o masă mică afară. Rosa a plantat flori. Vecinii din sat au început să urce pe deal, curioși. Au fost primiți cu cafea și pâine caldă.
Casa din pământ nu era un mister. Era un dar.
Un dar lăsat de o mamă care n-a știut altfel să iubească.
Într-o seară, Rosa a pus două farfurii pe masă, așa cum le găsise prima dată.
— Pentru tine, mamă, a spus încet.
Și, pentru prima dată în viață, s-a simțit acasă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.