Am plecat din casa lor în aceeași zi, cu o boccea mică, cu vaca legată de o funie și cu inima grea cât un munte.
Drumul spre Casa Uitată trecea prin pădure și prin noroi. Nimeni nu m-a condus. Nimeni nu m-a întrebat dacă ajung cu bine. Ba chiar am auzit pe cineva făcându-și cruce în urma mea, de parcă m-aș fi dus la groapă.
Când am ajuns, soarele era aproape apus.
Casa stătea strâmbă, cu obloanele căzute și acoperișul mâncat de vreme. Curtea era plină de buruieni până la genunchi. Am simțit un nod în gât. Pentru o clipă, m-a lovit frica adevărată.
„Ion, ce mi-ai lăsat?” am șoptit.
Vaca, Bălțata, a mugit încet, ca și cum mi-ar fi răspuns.
În prima noapte am dormit pe podea, învelită cu haina lui Ion. Afară bătea vântul, iar înăuntru trosnea lemnul vechi. Dar n-am văzut niciun duh. N-am auzit nicio șoaptă. Doar liniște.
A doua zi, flămândă și obosită, am muls vaca. Din ugerul despre care ei spuneau că e sec au curs lapte cald, gros, alb. Am izbucnit în plâns.
Zilele au trecut greu, dar fiecare zi îmi aducea o mică dovadă că Ion nu greșise. Sub podeaua din bucătărie am găsit un cufăr vechi. În el, acte, hărți și o scrisoare pentru mine.
Ion cumpărase, pe ascuns, pământul din jur, știind că sub el se află un izvor cu apă bună și o bucată de lut bogat, numai bun pentru cărămidă. În sat, nimeni nu știa. Sau poate știau și se temeau.
Am început să muncesc. Am curățat curtea. Am reparat ce-am putut. Am vândut lapte și brânză în satul vecin. Cu primii bani, câțiva zeci de lei strânși cu grijă, am plătit un meșter să repare fântâna.
Oamenii au început să se uite altfel la mine.
Când copilul meu s-a născut, sănătos și puternic, casa nu mai părea o ruină. Avea geamuri întregi, foc în sobă și miros de pâine coaptă.
Într-o zi, Sebastian a venit călare, cu fața acră. Au aflat ce am sub pământ. Au aflat cât valorează locul.
A vrut să cumpere totul pe nimic.
L-am privit drept în ochi și i-am spus calm:
— Ce-ați râs voi atunci a fost zestrea copilului meu. Acum e prea târziu.
Am vândut pământul cui trebuia, pe preț bun. Cu banii am ridicat o casă nouă și am asigurat viitorul fiului meu. Dreptatea a venit, încet, dar sigur.
Astăzi, când trec pe lângă Casa Uitată, îi mulțumesc în gând lui Ion. Pentru că mi-a lăsat mai mult decât o vacă și niște ziduri dărâmate.
Mi-a lăsat șansa să-mi descopăr puterea.
Și asta nu poate fi luată de nimeni.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.