„Ana dragă,
dacă citești aceste rânduri, înseamnă că eu nu mai sunt. Dar mai înseamnă și că adevărul, în sfârșit, a ieșit la lumină.”
Mihai s-a mișcat neliniștit pe scaun. Andreea a încetat să mai zâmbească. În birou s-a lăsat o liniște grea, de parcă aerul se îngroșase.
Ana a continuat.
„Știu că ți-a fost greu. Te-am văzut în fiecare zi cum te stingeai încet, fără să te plângi. Tu mi-ai schimbat pansamentele, tu m-ai spălat, tu mi-ai dat medicamentele la oră fixă, când propriul meu fiu nu găsea timp nici măcar să mă sune.”
Mihai a strâns din maxilar. Notarul și-a dres glasul, dar nu a intervenit.
„Apartamentul, casa și banii nu sunt o răsplată pentru iubire, ci o moștenire firească pentru un copil. Dar tu, Ana, ai fost mai mult decât o noră. Ai fost omul care mi-a ținut mâna când nu mai puteam vorbi.”
Andreea a început să se foiască, simțind cum ceva scapă de sub control.
„De aceea, ce urmează să auzi este important. Mașina de cusut Singer nu este una oarecare. Sub capacul ei, în compartimentul ascuns, se află toate actele.”
Mihai s-a ridicat brusc.
— Ce acte? — a izbucnit.
Notarul l-a privit aspru.
— Vă rog să nu întrerupeți.
Ana a simțit pentru prima oară, după mulți ani, că nu mai este mică și neputincioasă.
„Actele de proprietate ale apartamentului în care locuiți acum. Pe numele meu. Niciodată nu l-am trecut pe Mihai ca proprietar. În plus, în cutia cu bijuterii se află un carnet de economii, deschis pe numele tău, Ana. Sunt acolo 180.000 de lei, bani strânși de mine înainte de boală.”
Un zgomot scurt, ca un hohot sufocat, s-a auzit dinspre Andreea.
„Iar plicul acesta este doar începutul. Pentru că am lăsat instrucțiuni clare notarului: după citirea scrisorii, adevărata moștenire intră în vigoare.”
Notarul a închis dosarul și a deschis altul, mai subțire.
— Conform anexei, apartamentul revine doamnei Ana Popescu, în baza contractului de întreținere și a clauzei speciale activate prin acest testament.
Mihai a rămas cu gura întredeschisă.
— Asta e o glumă?!
— Nu, a spus notarul calm. Este perfect legal.
Ana a simțit cum i se umezesc ochii, dar nu a plâns. Pentru prima dată, lacrimile nu mai erau de neputință.
„Ana, ți-ai pierdut ani din viață pentru oameni care nu te-au meritat. Acum e rândul tău să trăiești. Să-ți amintești cine erai. Și să coși, la mașina aceea veche, o viață nouă.”
Scrisoarea se termina acolo.
În birou era tăcere. Andreea se uita la Mihai, speriată. El nu mai râdea. Nu mai avea ce.
Ana s-a ridicat încet, cu spatele drept. A strâns plicul, ca pe ceva prețios.
— Gata, a spus ea simplu.
A ieșit din biroul notarial în lumina zilei. Afară, pe trotuar, oamenii treceau grăbiți, fiecare cu viața lui. Pentru prima dată după mulți ani, Ana a simțit că și ea are din nou una.
Nu bogăția o schimbase.
Ci dreptatea.
Și liniștea aceea rară, care vine doar atunci când știi că, în sfârșit, ai câștigat.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.