Tata nu a ridicat tonul. Nu a gesticulat. Tocmai asta a fost cel mai înfricoșător.
„Radu,” a spus el rar, „a cui este mașina, pe acte?”
Radu a clipit des, surprins. Zâmbetul i s-a subțiat puțin.
„A… a Clarei, dar suntem căsătoriți. Ce e al ei e și al meu.”
Tata a dat din cap încet.
„Nu. Ce e al ei e al ei. Și ce e al tău e al tău. Așa funcționează respectul, nu căsnicia după ureche.”
Mama mea stătea cu mâinile strânse în poală. Se vedea că îi tremurau de nervi. Eu simțeam cum îmi bate inima în gât.
„Noi nu ți-am dat ție mașina,” a continuat tata. „I-am dat-o fiicei noastre. Ca să aibă siguranță. Nu ca să ajungă monedă de schimb.”
Radu a încercat să râdă.
„Haideți, domnule Ion, nu faceți din asta o tragedie…”
Tata s-a apropiat un pas.
„Tragedia e când un bărbat decide singur ce face cu lucrurile altuia. Și mai ales cu viața altuia.”
În cameră se auzea doar ticăitul ceasului de pe perete.
„Mâine,” a spus tata, „mașina se întoarce la Clara. Dacă nu, mergem la notar. Și apoi mai departe.”
Radu s-a înroșit la față.
„Nu e nevoie să exagerăm…”
Atunci am vorbit eu, pentru prima dată cu adevărat.
„Ba e nevoie.”
Vocea mi-a tremurat, dar nu m-am oprit.
„Nu m-ai întrebat. Ai decis singur. M-ai făcut să mă simt mică, de parcă n-aș conta.”
Radu m-a privit lung. Pentru prima dată, nu mai avea controlul.
Tata a pus punctul final:
„Clara rămâne la noi câteva zile. Are nevoie să respire. Tu gândește-te bine ce vrei: o soție sau o slujnică.”
A fost ca o ușă trântită.
În seara aceea am dormit în camera mea de fată. Cu pereții vechi, cu miros de acasă. Am plâns. Mult. Dar nu de slăbiciune. De eliberare.
După trei zile, Radu a venit cu mașina. A parcat-o în fața casei și a lăsat cheile pe masă. Nu a spus prea multe.
Nici eu.
Câteva luni mai târziu, am luat decizia finală. Nu a fost ușor. Dar a fost clară.
Astăzi merg pe jos sau cu autobuzul prin București și nu mi-e rușine. Am liniște. Am demnitate.
Și un tată care m-a învățat, fără țipete, ce înseamnă să te respecți.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.