Radu o privise atunci stingher, ca și cum ar fi vrut să spună ceva, dar nu îndrăznea. Își mușcase buza și dăduse doar din cap, fără curajul de a se opune mamei lui.
Acum, când intrase în salon împreună cu Mariana și îl văzuse pe tatăl Luciei roșu la față, îl cuprinse o neliniște vizibilă. Părea pierdut între cele două lumi: familia în care crescuse și familia pe care trebuia s-o clădească.
Lucia simți tensiunea din încăpere ca pe un cui înfipt în tălpi.
Tatăl ei își drese glasul, încă iritat de situație.
— Radu, tu știai că ea se chinuie așa? Că lucrează până cade din picioare, în loc să cumpere ce-i trebuie copilului?
Mariana ridică sprâncenele, ofuscată.
— Stați puțin… noi am făcut tot ce-am putut. Lucia se descurcă, nu? Nu e copil, e femeie în toată firea. Dacă n-are grijă să-și cumpere lucruri mai bune, ce vină avem noi?
Tonul din vocea ei era ascuțit, tăios ca o lamă.
Lucia simți cum obrajii îi iau foc. Ar fi vrut să-i răspundă, să-i spună tot ce-i apăsa sufletul, dar se temea că se va porni plânsul și nu se mai oprea.
Tatăl ei, însă, nu era omul care să lase lucrurile așa.
— Femeie dragă, îi zise Marianei, dacă fata mea primea cei 4.000 de lei pe care îi trimiteam în fiecare lună, credeți că ar fi trebuit să stea să numere mărunțișul?
Mariana se uită la Radu, căutând ajutor. Dar Radu rămase tăcut, simțindu-se prins la mijloc.
Lucia își strânse copilul la piept, iar băiețelul scoase un scâncet mic, ca un protest. Acel sunet i-a dat curaj.
— Tată…, începu ea, cu vocea tremurândă. Nu vreau ceartă. Serios. M-am descurcat. A fost greu, dar m-am descurcat. Iar Radu… Radu a fost lângă mine. Atât cât a putut.
Radu ridică privirea spre ea, surprins de apărarea ei.
Mariana își drese glasul, vizibil jignită.
— Eu zic să nu facem un circ în spital. Copilul trebuie liniște, nu scandal.
Dar tonul ei trăda altceva: teamă. Teamă că adevărul începea să iasă la suprafață.
Tatăl Luciei își puse palma pe umărul fiicei.
— Lucia, vreau doar să știu că ești bine. Atât.
Ea dădu din cap, încercând să oprească lacrimile.
Simțea cum tot ce ținuse în ea luni de zile începea să iasă la iveală. Umilința, oboseala, frustrarea, neputința… tot.
În acel moment, ușa salonului se deschise, iar asistenta intră cu un dosar în mână.
— Doamnă Lucia, trebuie să semnați actele pentru externare. Mâine puteți pleca acasă.
Acasă.
Cuvântul îi strânse stomacul.
Acasă… adică în apartamentul mic în care Mariana se simțea stăpână.
Acasă… adică sub privirile critice ale soacrei ei, care deja îi spusese cum „trebuie” crescut un copil.
Tatăl ei observă neliniștea din ochii ei.
— Lucia, dacă simți că acolo nu e locul tău… poți veni la mine. Eu am loc.
Mariana izbucni imediat:
— Păi cum să plece? Ce vor zice vecinii? Cum să-și părăsească soțul? Așa se întemeiază o familie?
Lucia simți cum inima îi bate în piept ca un ciocan.
Privirea ei se duse spre Radu.
El era singurul care putea rupe nodul dintre ele două.
Dar Radu stătea cu capul plecat.
Atunci, pentru prima dată, Lucia înțelese că nu mai poate trăi așa.
Nu cu teamă.
Nu cu lipsuri.
Nu cu rușine.
— Tata…, zise ea încet. Cred că o să merg câteva zile la tine. Să mă liniștesc. Să mă pun pe picioare. Apoi văd eu cum fac mai departe.
Radu ridică imediat capul.
— Lucia…
Dar cuvântul lui se pierdu pe jumătate. Nu era nici rugăminte, nici împotrivire. Era doar neputință.
Mariana făcu un pas înainte.
— Nu pleci nicăieri! Copilul are nevoie de tatăl lui!
Lucia își ridică privirea spre ea.
Pentru prima dată, fără teamă.
— Copilul are nevoie de liniște. Iar eu am nevoie de respect.
Tăcere.
Prelungă, apăsătoare, de parcă aerul se oprise în loc.
Tatăl ei îi atinse mâna.
— Hai, fată. Eu sunt aici.
Lucia își luă copilul în brațe.
Și, pentru prima dată după multe luni, simți că poate respira cu adevărat.
Nu știa ce urma.
Nu știa dacă Radu avea să-și schimbe vreodată atitudinea.
Nu știa dacă Mariana avea să înțeleagă vreodată cât rău făcuse.
Dar știa un singur lucru:
Pentru ea și pentru copilul ei… merita să lupte.
Și asta, în sfârșit, o făcea puternică.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.