Guvernanta, o femeie trecută de cincizeci de ani, cu ochii mereu atenți la orice mișcare din casă, a ezitat o secundă. Își frământa mâinile, semn că știa mai mult decât voia să spună.
— Domnule Mitrea… nu e doar o femeie de la curățenie, a rostit ea, într-un final. E Irina. A început de două săptămâni. Și… ieri a fost o zi mai grea.
Eduard a încremenit.
— Grea pentru cine? Pentru ea sau pentru copiii mei?
Guvernanta a înghițit în sec.
— Pentru toți din casă, domnule.
Eduard simțea cum i se strânge pieptul. Casa lui fusese mereu o mașinărie perfectă. Fiecare angajat știa ce are de făcut, fiecare secundă era planificată. El plătea bine, cerea mult și nu accepta greșeli.
— Vreau să o văd. Acum, a spus el hotărât.
Când Irina a intrat în salon, avea ochii obosiți, rochia simplă și mâinile strânse la spate. Părea gata să-și ceară scuze pentru existența ei. Dar când privirea ei a căzut pe copii, aflați în brațele bonei, s-a luminat brusc. Un zâmbet cald, curat, a trecut pe fața ei.
Eduard a observat asta și ceva din el s-a zdruncinat.
— Explică-mi, a spus el. Pe un ton mai blând decât se aștepta.
Irina a inspirat adânc.
— Domnule… ieri, doamna Maria s-a simțit rău. Febră mare. Bona copiilor la fel. Nu era nimeni care să-i liniștească pe cei mici. Plângeau… și nu puteam să-i las așa. Am cântat… i-am legănat… și, până să-mi dau seama, am adormit și eu.
Eduard și-a trecut mâna peste față. Nu era furios. Era dezorientat.
— Dar nu era treaba ta să ai grijă de ei, a murmurat el.
Irina a dat din cap.
— Știu, domnule. Dar n-am putut să îi las să sufere. Copiii nu-și aleg momentele grele. Iar eu… știu cum e. Am crescut și eu doi frați mai mici. Mama lucra trei schimburi. Dacă nu îi calmam eu… nu avea cine.
A tăcut o clipă, apoi a adăugat într-o șoaptă:
— Iar copiii dumneavoastră… sunt tare cuminți, domnule. Doar că erau speriați.
În tăcerea care a urmat, Eduard a simțit cum îi cedează armura. Ani la rând își clădise viața ca pe o afacere: cifre, rezultate, program strict. Însă de când rămăsese singur cu gemenii, lumea i se rescrisese în fiecare zi. Dar el încercase să rămână același om rece, ordonat, atent doar la muncă.
Privindu-i acum… micuți, dormind cu fruntea pe umărul unei tinere necunoscute… realizase ceva ce îl lovea în piept: copiii lui aveau nevoie de căldură, nu doar de bone scumpe și de reguli.
Și ea, o fată simplă, venită probabil pentru câțiva lei în plus, le oferise exact asta.
Eduard s-a ridicat brusc.
— Irina… de ce nu m-ai sunat?
Ea a zâmbit trist.
— Domnule, la ora aia… cine ar fi vrut să fie deranjat?
Pentru prima dată în mult timp, Eduard s-a simțit rușinat. Casa lui era plină de angajați, dar niciunul nu îndrăznea să îl sune după ora 20. Își crease singur distanța asta.
— Îți mulțumesc, a spus el, aproape în șoaptă.
Irina a ridicat privirea, uimită.
— Domnule… eu doar am făcut ce ar fi făcut oricine cu inimă.
— Nu, Irina. Ai făcut mai mult. Mult mai mult.
Pe chipul fetei a apărut o emoție sinceră, iar în ochii lui Eduard s-a aprins o lumină nouă, una pe care nici el nu știa că o mai are: recunoștința.
Apoi a privit spre copii. Gemenii îl priveau cu acea inocență care te dezarmează complet.
Și, într-o clipă, Eduard a înțeles.
— Guvernantă, a zis el ferm, de azi Irina nu mai lucrează la curățenie. Vreau să fie… asistenta copiilor. Să fie lângă ei.
Irina a făcut ochii mari.
— Dar, domnule… eu nu sunt pregătită pentru—
— Ești pregătită, a tăiat el scurt. Ai arătat asta aseară. Și te rog… dacă se întâmplă ceva, mă suni. Oricând. Chiar și la miezul nopții.
Pentru prima dată, în casa aceea mare, s-a simțit căldura unei familii care abia începea să se lege.
Iar Eduard Mitrea, omul care credea că banii rezolvă tot, descoperea în sfârșit că uneori, sufletul unui străin poate face mai mult decât o avere întreagă.
A fost începutul unei schimbări. Una care avea să-i dea vieții lui un sens nou: nu cel al conturilor bancare, ci al dragostei simple, adevărate, care nu costă nimic… dar valorează tot.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.