Sub pătură era o cutie mică din lemn, legată cu o panglică roșie. M-am uitat la el, nedumerită, iar Călin a zâmbit ușor.
— Deschide-o, mi-a spus el, cu o voce blândă.
Am întins mâinile tremurânde și am desfăcut nodul. În interior era o pereche minusculă de botoșei albi, croșetați manual, și un bilet mic pe care scria: „Familia nu se naște doar din sânge. Se construiește din dragoste.”
Mi s-au umplut ochii de lacrimi. M-am uitat la el neîncrezătoare, dar în privirea lui nu era niciun strop de milă, doar căldură.
— Vreau să adoptăm, Ana, a spus el. Am vorbit deja cu mama. Știu că nu putem avea copii ai noștri, dar sunt atâția micuți care au nevoie de iubire. Eu vreau să fiu tatăl lor, iar tu… tu ești cea mai bună femeie care le-ar putea fi mamă.
Am izbucnit în plâns, dar nu de durere, ci de o fericire pe care nu o mai simțisem niciodată. Într-o clipă, toate rănile mele s-au topit. M-am cuibărit în brațele lui și am știut că, pentru prima dată, destinul nu-mi mai era dușman.
În săptămânile care au urmat, am început să ne interesăm de centrele de plasament. Am văzut zeci de fotografii, dar o fetiță cu ochii mari și părul ciufulit mi-a rămas în suflet. O chema Maria și avea doar patru ani.
Când am întâlnit-o prima dată, s-a ascuns după o păpușă ruptă. I-am întins o bomboană, iar ea m-a privit cu neîncredere. După câteva secunde, a venit spre mine și m-a strâns de deget. Atunci am simțit că s-a produs un miracol.
A durat luni de zile până am finalizat toate actele. Fiecare drum, fiecare hârtie cu datorie, fiecare semnătură părea o încercare, dar nu ne-am oprit. Într-o dimineață de primăvară, am primit în sfârșit vestea că putem s-o luăm acasă.
Când a intrat în apartament, Maria s-a oprit la ușă și a privit în jur. Apoi a alergat spre Călin, care o aștepta în genunchi, și i-a spus încet:
— Tati…
Nu știu dacă am mai plâns vreodată așa. Într-o clipă, tot ce pierdusem s-a transformat în lumină.
Au trecut ani de atunci. Maria a crescut, iar noi am devenit o familie adevărată. Călin încă îmi lasă ceai de ghimbir pe birou, iar în fiecare an, de ziua nunții noastre, pune sub pernă o cutie mică legată cu o panglică roșie.
Nu mai ridic pături cu teamă. Le ridic cu recunoștință. Pentru că știu că uneori, în spatele celor mai dureroase pierderi, se ascunde cel mai frumos dar: dragostea care te alege chiar și atunci când crezi că nu o meriți.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.