Râsul ei a răsunat ca o eliberare. Tiberiu a încremenit. Avocatul lui s-a uitat derutat, iar Rebeca, avocata mea, și-a ascuns un zâmbet satisfăcut.
— Doamnă Negru, a spus judecătoarea printre hohote, cred că domnul ar trebui să citească și el aceste documente.
Tiberiu a făcut un pas înainte, încordat, întinzând mâna spre plic. L-a desfăcut cu mișcări nervoase. Pe măsură ce citea, fața i s-a albit.
— Ce… ce e asta? bâigui el.
— E noul act de partaj, a spus Rebeca calm, ridicând sprâncenele. Toate bunurile companiei și ale moștenirii au fost transferate, legal, cu șase luni înainte de depunerea cererii de divorț. Într-un trust caritabil sub numele bunicii ei.
Tiberiu s-a uitat la mine, neîncrezător.
— Ai… ai dat totul?
— Da, am spus liniștit. Bunica mea m-a învățat că banii vin și pleacă. Dar demnitatea, aia nu se vinde.
Câteva voci au murmurat prin sală. Judecătoarea s-a uitat la el peste ochelari, cu un zâmbet care spunea totul.
— Domnule Negru, se pare că nu mai aveți de unde să luați „jumătatea” dumneavoastră.
Tiberiu a rămas mut. Avocatul lui a încercat să spună ceva, dar judecătoarea a ridicat mâna.
— Cazul este închis. Doamna Negru, aveți toată admirația mea.
Am simțit cum îmi tremură genunchii. Nu de teamă, ci de ușurare. Trei ani de umilință, de manipulare, de tăcere. Toate s-au sfârșit în acel moment.
Am ieșit din sală fără să mă uit înapoi. În spatele meu, am auzit cum Tiberiu lovea banca de lemn și cum avocatul lui îi șoptea disperat ceva. N-a mai contat.
Pe treptele tribunalului, aerul rece de primăvară m-a izbit în față. M-am oprit o clipă și am privit cerul. Pentru prima dată după mult timp, m-am simțit liberă.
Telefonul a vibrat în geantă. Era un mesaj de la Rebeca:
„Ai câștigat mai mult decât un proces. Ți-ai recâștigat viața.”
Am zâmbit. Poate că pierdusem milioane, dar câștigasem ceva ce nu avea preț.
În acea seară, am mers acasă și am aprins o lumânare lângă fotografia bunicii.
— Ți-am ținut promisiunea, bunico, am spus în șoaptă. N-am lăsat pe nimeni să-ți murdărească numele.
Și atunci am înțeles că răzbunarea adevărată nu e să distrugi pe cineva. E să trăiești liniștit, cu fruntea sus, știind că n-ai pierdut sufletul pe drumul către dreptate.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.