Patronul s-a apropiat, privind bărbatul mai atent. Un fior i-a trecut prin spate, ca o amintire care abia prindea contur.
„Ești tu… Ion?” a întrebat el încet, aproape neîncrezător.
Toată lumea a încremenit. Tatăl a ridicat privirea, uimit. „Da… dar de unde mă cunoașteți?”
Un zâmbet i-a luminat fața patronului. „Frate, tu mi-ai salvat viața acum zece ani.”
Magazinul a amuțit complet. Nimeni nu mai râdea. Vânzătoarele și-au coborât privirile, rușinate.
„Ți-ai pierdut casa atunci, țin minte. Ai intrat în foc ca să scoți un om prins înăuntru. Eu eram omul ăla,” a spus patronul, cu voce tremurată. „Și azi… Dumnezeu mi te-a adus înapoi aici.”
Ion a clipit, neștiind ce să răspundă. Fetița s-a uitat la el curioasă.
Patronul s-a întors către angajați. „Cum ați îndrăznit să râdeți de el? Omul ăsta are mai multă demnitate decât tot luxul din magazinul ăsta!”
Vânzătoarele au amuțit, roșii la față.
Apoi patronul s-a întors din nou către Ion și fetița lui. „Azi, tot ce își dorește fetița ta e din partea mea. Fără discuție.”
Ochii lui Ion s-au umplut de lacrimi. „Nu trebuie, domnule… Eu doar voiam ceva mic, o amintire pentru ziua ei.”
„Nu, Ion. E timpul ca viața să-ți dea înapoi,” a spus patronul, ridicând ușor mâna spre vânzătoare. „Du-te și alege-i ce rochiță vrea. Sau o jucărie, sau amândouă.”
Fetița a clipit emoționată. „Pot… pot alege ce vreau, tati?”
Ion a zâmbit printre lacrimi. „Da, iubita mea. Poți.”
Au mers împreună printre rafturi. Cei care înainte îi priveau cu dispreț acum se dădeau din cale. Când fetița a ales o rochiță roz, simplă, Ion a încercat să spună că e prea mult, dar patronul a făcut un semn hotărât: „E darul meu pentru amândoi.”
La casă, patronul a pus mâna pe umerii lui Ion. „Vreau să lucrezi cu mine. Avem nevoie de oameni ca tine, nu doar de costume scumpe.”
Ion a rămas fără cuvinte.
Când au ieșit din magazin, vântul rece nu mai părea la fel de tăios. Fetița se învârtea fericită în rochița nouă, iar tatăl o privea cu o lumină în ochi pe care n-o mai avusese de mult.
„Vezi, tati?” a spus ea, râzând. „Ți-am zis eu că e ziua mea norocoasă.”
Ion a strâns-o în brațe. „Da, iubita mea. E cea mai frumoasă zi.”
De sus, din spatele vitrinei, patronul îi urmărea cu un zâmbet cald. Uneori, viața nu răsplătește repede, dar întotdeauna găsește un moment potrivit să-ți amintească că bunătatea nu se uită.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.