De atunci, Ana a simțit că aerul din casă se schimbase. Victor venea acasă tăcut, absent, iar zâmbetul acela cald, cu care obișnuia să-i salute dimineața, dispăruse. Într-o seară, când a intrat pe ușă, și-a aruncat haina pe spătarul scaunului și a mormăit un scurt „Sunt obosit”. Nici măcar nu s-a aplecat să-și sărute fiul.
Ana a înțeles. Nu trebuia să vadă mesaje, nici parfum străin pe cămașă. O femeie simte când e înlocuită.
A stat mult în bucătărie în noaptea aceea, cu o cană de ceai rece în față. Pe fereastră se vedeau luminile orașului, iar gândurile îi fugiseră departe, până în copilărie. Își auzea în minte vocea mamei: „În viață, să te bazezi doar pe tine, Anuțo.”
A doua zi, s-a trezit înaintea tuturor. A pus ibricul pe foc, a pregătit micul dejun, i-a îmbrăcat pe amândoi — pe Ștefan pentru grădiniță și pe Victor pentru birou — și, ca de obicei, le-a zâmbit. Niciun reproș, nicio întrebare.
Dar în ea se năștea o liniște ciudată, una care venea din hotărâre. În acea liniște se ascundea începutul unei libertăți pe care n-o mai simțise de ani de zile.
Seara, când Victor a întârziat din nou, Ana s-a așezat la masă și a scos o agendă. A notat calm toate cheltuielile, apoi a tras o linie groasă sub ele. „E timpul să trăiesc și eu”, a spus încet.
În zilele următoare, s-a înscris la un curs de contabilitate. Apoi a început să lucreze part-time la o firmă mică din cartier. Nu pentru bani — Victor îi dădea în continuare leafa întreagă — ci pentru că simțea nevoia să se regăsească.
La început, bărbatul nici n-a băgat de seamă. Dar când a văzut-o că pleacă dimineața grăbită, îmbrăcată cu o rochie nouă, cu părul prins altfel, ceva s-a mișcat în el. Bojana era o flacără, dar Ana devenise lumină.
Într-o duminică, s-au dus cu Ștefan în parc. Băiatul alerga printre frunze, iar Ana zâmbea liniștit, cu ochii închiși spre soare. Victor o privea și, pentru prima dată după ani, a simțit că îi bate inima.
Dar Ana nu mai era fata care îl aștepta cu masa caldă și cu privirea supusă. Era o femeie care știa ce vrea.
Când, într-o seară, Victor a încercat s-o întrebe dacă îl mai iubește, ea a zâmbit și i-a spus simplu:
— Nu știu, Victor. Dar știu că mă iubesc pe mine. Și asta e un început bun.
El a tăcut. Iar tăcerea aceea a spus mai mult decât o mie de vorbe.
Timpul a trecut, iar Bojana s-a stins din viața lui la fel de repede cum apăruse. Victor a rămas în casa lor, alături de Ana și Ștefan.
Numai că acum, femeia care stătea la aceeași masă cu el nu mai era aceeași. În privirea ei nu mai era teamă, nici dependență. Era o putere calmă, o siguranță nouă, aceea a unei femei care a învățat să se sprijine doar pe ea însăși.
Și, într-un fel ciudat, tocmai atunci, Victor a început s-o iubească.
Dar Ana nu mai avea nevoie să fie iubită.
Ea învățase, în sfârșit, să fie liberă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.