În jur, lumea forfotea, bombănea, privea la ceas.
„Of, tot bătrânii ăștia vin la ghișee și ne țin o veșnicie!”
„N-au și ei pe cineva mai tânăr să le rezolve treburile?”
El nu zicea nimic. Zâmbea ușor și aștepta, cu răbdarea oamenilor care au trăit destule ierni cât să știe că toate trec.
Când i-a venit rândul, s-a apropiat de geam.
— Bună ziua, doamnă Ana, a spus cu vocea blândă și tremurată.
Femeia de la ghișeu, o doamnă plinuță, cu ochelari, l-a recunoscut imediat și i-a zâmbit.
— Bună ziua, domnule Ilie! Ce mai faceți? Ați venit cu impozitul?
— Da, doamnă. Am venit să-l plătesc. Da’… am adus și ceva pentru dumneavoastră.
A scos din sacoșă borcanul de gem și l-a pus timid pe tejghea.
Femeia s-a înroșit brusc.
— Vai, nu trebuia! Nu se face, domnule Ilie… eu doar îmi fac datoria.
Din spate, un bărbat din coadă a murmurat ironic:
— Ia uite-l și pe bătrânul ăsta… ce tupeu! Vine cu borcane de gem la funcționară. Ce, vrea reducere la impozit?
Alții au început să râdă ușor.
Ilie s-a întors, s-a uitat la ei o clipă și a zis liniștit:
— Nu, oameni buni. Nu vreau reducere. Vreau doar să mulțumesc.
Cei din spate au tăcut.
Doamna Ana își simțea ochii umezi.
— Dar de ce, domnule Ilie?
El a zâmbit larg.
— Acum trei luni, mi-ați salvat viața, doamnă. Poate nici nu știți.
Toți cei de la coadă au început să-l privească altfel.
Ilie a continuat, rar, cu glasul tremurat:
— Într-o zi, am venit tot la ghișeu, dar m-a luat un rău. Am căzut chiar aici, în față. N-am mai știut de mine. Dumneavoastră ați fost cea care mi-ați ținut capul pe brațe până a venit ambulanța. Mi-ați vorbit frumos, m-ați mângâiat pe frunte și mi-ați spus: „Stați liniștit, domnule Ilie, totul o să fie bine.”
Doamna Ana a dus mâna la gură, amintindu-și.
— Doamne… da, îmi aduc aminte.
— Ei bine, doamnă, băiatul meu e doctor la spital. Mi-a spus că dacă n-aș fi ajuns la timp, n-aș mai fi fost astăzi aici. Așa că… am adus gemul ăsta pentru dumneavoastră. E făcut din prunele de lângă casa mea. Că nu-s bogat, dar am vrut să vă mulțumesc. Cu ce pot și eu.
Femeia și-a scos ochelarii și și-a șters ochii.
Niciun om din sală nu mai spunea nimic.
Unii își ascundeau privirea rușinați, alții priveau cu admirație spre bătrân.
El a continuat, cu un zâmbet cald:
— Gemul ăsta nu-i mită, doamnă. E recunoștință. Și recunoștința… nu se cumpără, se dă din inimă.
Doamna Ana a luat borcanul cu mâinile tremurânde.
— Vă mulțumesc, domnule Ilie. Nu pentru gem, ci pentru lecția asta. N-o s-o uit niciodată.
El a dat din cap și a spus încet:
— Eu vă mulțumesc, doamnă. Că mi-ați vorbit omenește atunci când eram mai aproape de moarte decât de viață. Azi sunt aici pentru că ați avut inimă, nu funcție.
Bătrânul a plătit, a semnat cu pixul lui vechi și a plecat.
Dar în urma lui, oamenii din coadă n-au mai bombănit. Au rămas tăcuți, rușinați și emoționați.
Fiecare, în gândul lui, își amintea o dată când fusese prea grăbit să fie bun.
Când ușa s-a închis, doamna Ana a așezat borcanul pe masă.
Lumina soarelui care intra prin geam făcea ca gemul roșu să strălucească frumos, ca un rubin.
— Să știți, domnule Ilie, a șoptit ea, că borcanul ăsta nu-l deschid niciodată. Așa cum e, o să-l țin aici. Să-mi aduc aminte că oamenii buni există.
Seara, când a ajuns acasă, bătrânul a pus pe sobă o cană de ceai și s-a uitat pe fereastră.
Dincolo de oboseală, în inima lui era pace.
Poate lumea nu mai era așa cum fusese odată. Poate oamenii se grăbeau prea tare. Dar atâta timp cât mai existau suflete ca al doamnei de la ghișeu, lumea nu era pierdută.
Nu toți cei care oferă ceva vor ceva în schimb.
Unii oferă din recunoștință, din respect sau pur și simplu din iubire pentru oameni.
Cei care par „simpli” sunt, de fapt, cei care duc lumea în spate — cu bunătatea lor tăcută.
Adevărata noblețe nu se vede în haine, ci în gesturi mici făcute din inimă.
Așa că, data viitoare când vezi un bătrân cu o sacoșă de pânză și un zâmbet timid,
nu te grăbi să-l judeci.
Poate în sacoșa aceea nu e un borcan de gem, ci o lecție de viață.
Dacă povestea bătrânului Ilie ți-a atins sufletul, lasă un 
pentru oamenii buni din jurul tău.
Scrie în comentarii: „Respect pentru bunătatea adevărată.”
Distribuie povestea — poate o citește și cineva care uitase cât de frumos e să fii OM.