Andrei a făcut un pas înapoi. Ochii lui mari și obosiți se plimbau între chipul femeii și farfuriile pline de pe masă. Micul lui frate i se agăța de haină, tremurând.
„Nu… mama mea a murit,” a murmurat el, făcând un pas spre ieșire.
Maria a simțit cum i se taie respirația. A vrut să-l strige, dar cuvintele nu-i mai ieșeau. În jur, lumea privea în tăcere, fără să înțeleagă ce se întâmplă.
„Andrei!” a izbucnit în cele din urmă, iar vocea i s-a spart. „A fost un accident… tu ai dispărut, dar eu am știut că ești undeva, viu!”
Băiatul s-a oprit. Mâna lu
„Dacă ești mama mea… de ce nu ai venit după mine?”
Maria s-a apropiat tremurând, fără să mai țină cont de privirile oamenilor. „Te-am căutat peste tot. Am pus anunțuri, am vorbit cu poliția, am mers din spital în spital. Mi-au spus că n-au găsit niciun copil cu numele tău.”
Andrei clătină din cap. „Ne-a luat un bărbat… ne-a pus să muncim pentru el. Am fugit acum două luni.”
Femeia s-a prăbușit în genunchi. Lacrimile i-au curs peste machiajul perfect. „Iartă-mă, te rog. Nu ai idee cât de mult mi-a lipsit să-ți aud glasul…”
Chelnerul, rușinat, a adus în tăcere două farfurii pline. Andrei s-a uitat la ele neîncrezător, apoi la Maria.
„Poți să mănânci, puiule. Totul e pentru voi.”
Micul frate a întins mâna și a luat o bucată de pâine, privind-o cu ochi mari. „Mulțumesc, doamnă…”
„Spune-mi mamă,” a șoptit Maria, cu un zâmbet amar.
Câteva minute, în restaurant nu s-a mai auzit nimic altceva decât clinchetul ușor al tacâmurilor. Lumea se uita, dar nimeni nu mai judeca. Oamenii înțeleseseră că în fața lor nu era doar o femeie bogată și doi copii flămânzi, ci o familie care se regăsea după ani de durere.
După ce au mâncat, Maria s-a ridicat și le-a întins mâna. „Veniți cu mine acasă. Nu mai trebuie să suferiți niciodată. Am o cameră caldă, haine curate… și o inimă care v-a așteptat tot acest timp.”
Andrei a privit spre fratele lui, apoi spre femeia care plângea în fața lor. O parte din el voia să fugă, cealaltă să creadă.
„Dacă plecăm și nu ne mai întorcem?” a întrebat el cu o voce frântă.
„Atunci, jur că vă caut din nou, până vă găsesc,” a spus Maria, ștergându-și lacrimile.
Băiatul a făcut un pas înainte. Apoi încă unul. Și, în cele din urmă, s-a aruncat în brațele ei.
Maria l-a strâns la piept, tremurând. Micul frate i-a urmat exemplul și s-a lipit de amândoi. În jur, oamenii aplaudau în tăcere, unii cu ochii umezi.
Afară, ploaia începea să cadă ușor, spălând praful de pe străzi. Maria a ieșit ținându-i de mână, simțind că, în sfârșit, și-a găsit din nou locul în lume.
Uneori, Dumnezeu nu răspunde imediat. Dar când o face, o face în cel mai neașteptat loc — chiar acolo unde inima noastră nu mai spera.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.