…o grămadă de bancnote, împăturite cu grijă, și o bucată mică de hârtie pe care scria tremurat: „Iartă-mă, mamă. Nu am vrut ca soția mea să știe. Operația e pentru tine, nu pentru mine.”
Dorina a rămas nemișcată. Lacrimile i-au curs încet pe obraji, amestecându-se cu ploaia care picura prin acoperișul spart. Nu mai știa dacă plânge de bucurie sau de tristețe. În clipa aceea, toată greutatea anilor părea să se ridice de pe umerii ei.
A strâns plicul la piept și s-a așezat pe scaun, privind în gol. Nu era vorba doar de bani. Era dovada că fiul ei, oricât de schimbat părea, încă avea o inimă bună.
A doua zi, s-a dus la dispensarul din sat cu banii. Doctorul, mirat, a întrebat-o de unde i-a avut. Ea a zâmbit ușor:
— Mi i-a trimis Dumnezeu… printr-un copil pe care l-am crescut cu drag.
Operația s-a făcut la spitalul județean. Zilele de spital au fost grele, dar Dorina le-a trecut cu răbdare. De fiecare dată când simțea că durerea e prea mare, își amintea de plicul acela și de mesajul fiului ei.
După câteva săptămâni, medicii i-au spus că inima ei începe să bată mai tare și mai curat decât înainte. A ieșit din spital mai slabă, dar zâmbitoare, cu sufletul împăcat.
Într-o dimineață, Radu a venit la ea. Nu mai avea costumul elegant și nici mașina lucioasă. Doar o privire obosită și plină de remușcare. Când a văzut-o, a îngenuncheat în fața ei.
— Mamă… iartă-mă. Mi-a fost rușine să-ți spun adevărul. Soția mea n-a vrut să te ajut, dar eu… n-aș fi putut trăi cu gândul că te pierd.
Dorina l-a privit îndelung, apoi i-a mângâiat fața, așa cum făcea când era mic.
— Copile, eu te-am iertat din clipa în care te-am născut. Ți-ai făcut datoria de fiu. Nu uita niciodată: nu banii contează, ci inima.
Radu a izbucnit în plâns. A stat mult acolo, în genunchi, până când mama lui i-a ridicat capul și l-a sărutat pe frunte.
După un timp, Radu și-a adus mama la el, în oraș. Nu mai aveau garduri între ei, nici porți trântite în ploaie. În fiecare seară, Dorina se așeza în fața casei, cu o ceașcă de ceai cald, privind cerul și șoptind:
— Mulțumesc, Doamne, că mi-ai păstrat fiul… și mi-ai vindecat inima.
Și poate că nu era vorba doar de inima ei bolnavă, ci și de cea a fiului care, în sfârșit, învățase ce înseamnă dragostea adevărată de mamă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.