Când băiatul a auzit cuvântul „nu”, privirea i s-a mai înmuiat puțin. Însă mâinile îi rămâneau încleștate pe acea pungă, de parcă înăuntru s-ar fi aflat întreaga lui lume.
Un vânt rece a trecut pe stradă, ridicând praf și hârtii vechi. Thomas și-a dat seama că băiatul tremura nu doar de frică, ci și de frig.
— Hai cu mine, spuse el pe un ton blând, dar ferm. Nu vreau să-ți fac rău.
Alex a ezitat, ochii lui cercetând rapid împrejurimile, ca și cum ar fi căutat o cale de scăpare.
— Nu pot…
— De ce nu?
Băiatul a tăcut, mușcându-și buza de jos. Thomas a înțeles instinctiv că forțarea răspunsului ar fi închis orice portiță spre adevăr.
— Uite, a zis el, scoțând din buzunar un șervețel curat și întinzându-l. Ai sânge la picior.
Alex s-a uitat lung la obiect, ca la un gest pe care nu-l mai văzuse de mult. Apoi l-a luat încet, ștergându-și rana.
În mintea lui Thomas se derulau amintiri. Ziua când Sofia râdea în parc, alergând cu colierul la gât. Ultima imagine a ei, înainte ca viața să se transforme într-un coșmar.
Un gând nebunesc i-a trecut prin minte: dacă băiatul era…? Dar nu, trebuia să fie imposibil.
— Spune-mi, Alex… cine ți-a dat colierul?
Copilul a strâns pandantivul în palmă.
— Mama… cred.
— Crezi?
— Nu-mi amintesc bine… era o doamnă care mirosea a flori. Și râdea. După aceea… nu mai știu.
Inima lui Thomas a început să bată și mai tare. Sofia mirosea mereu a lavandă, parfumul pe care îl iubea.
O mașină de poliție a trecut încet pe stradă, iar Alex a tresărit violent, făcând un pas înapoi.
— Nu vreau probleme! strigă el, gata să fugă.
Thomas a ridicat mâinile.
— N-ai probleme. Te rog… doar vino cu mine.
În acel moment, un bărbat masiv, cu o geacă neagră, a apărut din colț. Privirea lui dură s-a oprit direct pe Alex.
— Aici erai, măi puștiule! a tunat el, apropiindu-se.
Alex a încremenit.
— E… tatăl tău? întrebă Thomas, simțind un nod în gât.
— Nu… șopti băiatul, cu un ton care îi îngheță sângele lui Thomas.
Bărbatul a întins mâna spre copil, dar Thomas s-a interpus instinctiv.
— Îl cunoști?
— N-are nimic de-a face cu tine, bogătașule. Ăsta e treaba mea.
În acea clipă, Thomas a știut: dacă îl lăsa pe Alex să plece, adevărul — oricât de dureros sau incredibil ar fi fost — s-ar fi pierdut pentru totdeauna.
Și în fața frigului, a străzii și a necunoscutului, a luat decizia.
A întins mâna spre băiat și a spus cu voce hotărâtă:
— Alex, dacă vrei să afli cine ești cu adevărat… vino acum cu mine.
Privirea copilului a oscilat între cei doi bărbați. Apoi, cu un curaj neașteptat, a făcut un pas înainte, spre Thomas.
Și în clipa aceea, Thomas a știut că viața lor urma să se schimbe pentru totdeauna.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.