Trei ani a tăcut complet, până în ziua în care un necunoscut a intrat în bancă și s-a așezat în genunchi în fața femeii de serviciu tăcute, lăsând toți martorii fără replică.
De trei ani își făcea zilnic treaba în bancă, dar niciun angajat nu-i cunoștea cu adevărat numele. Purta mereu haine simple, închise la culoare, un batic pe cap, și părea că face parte din decor. Femeia aceea discretă își urma rutina, curățând cu migală fiecare colț, lăsând în urmă un miros subtil de lămâie și o ordine liniștitoare.
Puțini o observau. Cei mai mulți o ignorau complet. Unii se mai amuzau pe seama ei.
— Hei, mutulică, ai ratat un colț! — glumea uneori un angajat, cu un zâmbet sarcastic.
Ea nu răspundea niciodată. Doar oftările ușoare trădau vreo emoție, apoi își relua tăcută treaba. Pe foile de evidență apărea ca „Cristina”, dar puțini știau sau erau interesați dacă acesta era numele ei real.
Cu toate astea, odinioară fusese o femeie vibrantă, cu o voce caldă și o viață plină de semnificație. Fusese educatoare, pictoriță, o sursă de inspirație pentru copii.
Totul s-a năruit într-o zi fatidică.
Un incendiu a izbucnit la etajul unde locuia. Fără ezitare, Cristina a intervenit. A reușit să salveze un copil și pe mama acestuia din apartamentul cuprins de flăcări. Doar băiețelul, Daniel, a supraviețuit până la urmă. Cristina a fost scoasă la limită, abia conștientă. Trupul ei s-a refăcut, dar sufletul s-a cufundat în tăcere.
După înmormântare, s-a închis în ea. N-a mai rostit un cuvânt de atunci. Nu a mai pictat, nu a mai predat. Lumea ei s-a restrâns la un acvariu din sufragerie și la micul apartament de la marginea orașului. Mai târziu, s-a angajat ca femeie de serviciu într-o bancă — unde și-a dus zilele în anonimat.
Până într-o zi.
În fața instituției a oprit o limuzină luxoasă, neagră. Din ea a coborât un bărbat înalt, îmbrăcat impecabil – era directorul regional, Alexei Radu. Angajații s-au înviorat, grăbindu-se să-și aranjeze cravatele și coafurile.
Cristina nu a întors capul. Ștergea atent mânerul de la intrare, ca în fiecare dimineață.
Bărbatul, însă, a zărit-o. S-a apropiat, apoi, fără ezitare, s-a pus în genunchi în fața ei. Și-a dat jos mănușile și i-a atins cu delicatețe mâinile, sărutând cicatricile vizibile.
— Cristina… — a spus cu voce tremurândă. — Te-am căutat ani întregi…
Încăperea a încremenit. Cine era ea pentru el?
Și atunci, pentru prima oară după atât timp, ea a rostit un singur cuvânt:
— Daniel…
Pentru o clipă, nimeni nu a știut ce să spună. Cristina îl privea cu ochii larg deschiși, nevenindu-i să creadă. Daniel, acel copil pe care îl salvase cu prețul propriei vieți, devenise acum un bărbat în toată firea. Fusese crescut de o familie adoptivă, dar niciodată nu uitase chipul femeii care l-a scos din iadul de foc.
— Ți-am căutat chipul în fiecare persoană, în fiecare vis… — a spus el. — A fost nevoie de ani întregi, dar în sfârșit te-am găsit. Și nu am de gând să te mai las să dispari.
Cristina a început să plângă în liniște. Lacrimile nu mai veneau din durere, ci din eliberare.
În săptămânile care au urmat, Daniel a avut grijă să îi redea Cristinei o viață demnă. I-a amenajat un atelier de pictură într-un apartament nou, i-a cumpărat materiale de pictat și a încurajat-o să-și reia pasiunea.
Primele cuvinte au fost stângace, dar apoi, ca o cascadă, vocea ei a revenit.
Într-o zi, într-o expoziție de artă organizată chiar în centrul Clujului, Cristina a prezentat prima ei colecție de tablouri. Pe unul dintre ele, în colțul din dreapta jos, era pictat discret chipul unui băiețel în flăcări — și o mână întinsă către el.
Tabloul se numea „Întoarcerea”. Și pentru Cristina, viața chiar s-a întors.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”